Blogger Template by Blogcrowds


De curand, cineva m-a intrebat care cred eu ca e fundamentul casatoriei crestine: clasica indragostire ori mai curand cumpatata ratiune?

Adica un crestin care isi cauta o sotie pentru vesnicie, in Hristos, ce trebuie sa astepte? Sa se indragosteasca? Sa se indragosteasca de o fata care sa traiasca in acelasi duh de credinta si bucurie cu el? Sau e destul sa caute o fata care sa aiba toate premisele unei viitoare crestine sotii - alaturi de care sa invete, impreuna, adevarata iubire?
Eu, de fapt eu ce astept cand imi doresc sa nu ma ia de mana decat de va fi spre a ne mantui impreuna?

...Mi-am dat seama ca eu nu (mai) cred neaparat în îndrăgostire ca în ceva esenţial. Cred în iubire şi cred că iubirea e complet diferită de îndrăgostire. Cea din urmă e emoţie (cel mai adesea iraţională, pe care nu o poţi explica şi care te poate "trăsni" când te aştepţi mai puţin).
Iar iubirea e dar, e asemănare cu Hristos, pentru că "Dumnezeu e Iubire". Însă iubirea nu e basm, e (împreună) lucrare. E dulce si amara. E sfasietoare si mangaietoare. Iubirea nu e emoţie, e stare a sufletului. Nu vine şi trece, dar nici nu rămâne dacă nu te îngrijeşti de ea, dacă nu te jertfeşti, dacă nu dăruieşti deplin, fără condiţii, fără teamă.

Dar asta nu înseamnă să te îngropi în suferinţă pentru ceea ce ţi-ai fi dorit să fie "subiectul" iubirii tale, pentru că iubirea nu e umilinţă.

Cred că ne e îngăduit să suferim pe urma a ceea ce noi numim iubiri ratate ca să învăţăm până la urmă Iubirea adevărată, spre care tânjim din fire. Suferim ori bajbaim pentru că nu ne învaţă nimeni să iubim. Poate ar fi bine să se predea la scoala despre taina iubirii, să se vorbească mai des despre asta în Biserică. Şi poate ar trebui, noi înşine, fiecare (şi eu sunt prima) să căutam mai mult, să ne rugăm mai mult să aflam răspunsul.

Poate avem nevoie să ne înveţe cineva mai degrabă cum NU se iubeşte decât cum se iubeşte; cum să distingem iubirea de atracţie, cum să nu confundăm iubirea cu teama de singurătate, cu nevoia de apreciere (sau de autoritate), cu nevoia de a intra în "rândul lumii", cum să nu ne mai temem de noi înşine, cum să fim oneşti cu noi şi cu celalalt, cum să nu (mai) acceptam surogate, cum să ne păstram demnitatea - demnitatea umană şi demnitatea duhovnicească.

Cred ca iubirea e temelia casatoriei crestine. Si e asa pentru ca temelia casatoriei crestine e Hristos, iar Hristos e Iubire. Numai ca iubirea nu apare si nici nu dispare singura (ca indragostirea), cum nici Hristos nu apare si dispare decat in masura in care Il primim sau Il alungam. Poate in iubire e mai mult vorba de lucrare decat de indragosteala. Adica nu stiu de ni se poate intampla vreunuia sa iubim la nemurire in afara vointei, de la sine... Dar putem cere putere de la Dumnezeu sa iubimc pana la capat.

Iata ce spunea Maica Siluana unor tineri cu aceleasi (vesnice:) framantari:

"De multe ori, luxul de a se îndrăgosti îi costă forte mult pe oameni! Dar numai dacă se căsătoresc înainte de a trece starea aceea de atracţie iraţională.

De aceea, iubirea începe după ce trece starea de îndrăgostire.
Dar acestă stare ne face atenţi la cineva şi, prin atenţie, descoperim taina persoanei sale. Am cunoscut atâtea victime ale unor “mari iubiri” sfârşite în căsnicii “pasionale”, cu gelozie, bătăi, jigniri, umiliri, încât vă recomand ca atunci când vă permiteţi luxul de care vorbiţi, să vă rugaţi mult, să culegeţi informaţii despre Făt Frumos, sau Ileana Cosânzeana şi să aveţi răbdare.
Nu cred că e o soluţie să vă căsătoriţi fără a vă iubi! Dar merită să fii atent(ă) la omul pe care poate nu-l vezi pentru că nu seamănă cu “prototipul”!"


In alta parte, tot Maica, zicea asa:

"Indrăgosteala aceasta este o efervescenţă a psihicului – emoţii, sentimente, idealuri, gânduri, vise, toate astea ţin de psihismul nostru, dar n-are nici o legătură cu duhul nostru – duhul nostru, care vrea pacea, care vrea mântuirea, care vrea iubirea de vrăjmaşi, care vrea să se sfinţească. N-are, şi nici nu poţi să-i spui unui tânăr înfierbântat de dragoste, despre asta, atunci. Dar va veni vremea când el o să spună: „Vai de mine! Dar minunea mea nu mai e minune!” Şi atunci trebuie să-i spui: „Uite, ai primit har, la cununie, să descoperi minunea lui Dumnezeu, nu minunea ta! Că minunea ta era proiectată, era construită, era rezultatul efervescenţei hormonale şi imaginative”, nu? Că suntem oameni plini de creativitate în toate domeniile sufletului nostru, în toate puterile lui."

In tot cazul, se cade sa consemnez ca eu inca mai caut sa deslusesc mestesugul adevaratei iubiri si-al bucuriei in Hristos.

Poate ma ajutati, rogu-va, sa implinim o concluzie.
Care credeti sa fie temelia casatoriei crestine? Indragostire, ratiune... drepta socoteala?

Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii, pentru cei cunoscuti si necunoscuti care au nevoie de ajutor.
Asadar, saptamana asta, va propun sa ridicam impreuna un gand de rugaciune pentru:

- Maica Siluana - e gandul unei prietene care afland de impreuna-ruga noastra mi-a spus simplu: "e un om ca si noi care are nevoie de rugaciunile noastre, asa cum noi avem de sfaturile ei". Si, as adauga eu, e un om care se jertfeste atat pentru noi, cei din juru-i.

- Felix, un coleg de serviciu care la 35 de ani a facut o semi-pareza faciala. Nu se stie de ce, nu se stie exact ce se va intampla de aici inainte.

- si toti bolnavii care sunt in spitale in aste zile de post care in curand vor fi zile de sarbatoare. Am colindat cu ASCOR-ul serile trecute si am intrezarit multa durere, parca mai multa durere sufleteasca decat trupeasca.
Domnul sa-i miluiasca si sa-i mangaie pe toti si pe fiecare!

(o sa revin cu o postare - si poze, sper - de la colindat. bucurie!)


"Dumnezeu are un plan pentru fiecare om, cat ar fi el de umil. Un plan, adica o semnificatie a vietii lui, un lucru de realizat, o „opera” de creat. Omul poate afla planul pe care i l-a incredintat Dumnezeu prin rugaciune, nu spunand lui Dumnezeu ce vrea el, nu cerand lui Dumnezeu anumite lucruri – ci ascultand ce-i spune El” – Pr Arsenie Boca


Acum o luna, publicam aici o invitatie la rugaciune din partea Maicii Siluana. O reiau, spre aducere aminte, dupa care revin cu o completare:

"Va invit iarasi pe toti la o scurta rugaciune (2-5 minute macar) cu „Doamne Iisuse”, in fiecare seara, la ora 22, acolo unde ne aflam fiecare!"

"Rasfoind" pagina de internet a Centrului de Consiliere Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, am gasit aici urmatoarea precizare:

"
Multumesc pentru intalnirea in Numele Domnului tuturor celor care sunteti si va adaugati la aceasta rugaciune. La noi in obste, dureaza acum cam un sfert de ora, asa ca ne mai gasiti si daca intarziati putin! Dar parca ne strigam unii pe altii, nu?
Noi spunem, pe rand, dupa rugaciunile incepatoare, de cate 10 ori „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi si pe toata lumea ta” apoi, pentru cei ce se roaga impreuna cu noi si terminam cu „Sub milostivirea ta, scapam…”.


Mi-a atras atentia un mesaj postat pe site-ul Maicii Siluana pe care il reproduc aici. E cuvantul unui parinte rus despre delicatetea la care suntem chemati in relatia cu ceilalti:

De vei intra in vistieria unei cetati care doarme, nu ti se va ierta niciodata.

Nu patrunde hoteste in inima omului, daca iti dai seama ca nu i-o poti face sa dea roade de dragoste si pace intru Domnul.

Daca reusesti sa castigi increderea cuiva, iti asumi prin aceasta o imensa raspundere.

Legile omenesti ne obliga sa nu atentam la sanatatea, la averea si la linistea aproapelui nostru.

Cu atat mai mult noi, crestinii, trebuie sa avem grija sa nu atentam la puritatea vietii spirituale din inima omului si a bunelor deprinderi.

Omul tainic, launtric, cel din inima, reprezinta inaintea lui Dumnezeu cea mai mare bogatie; este chipul Lui. Cinsteste chipul lui Dumnezeu in om, ca sa nu-L manii pe Prototipul sau – Dumnezeu Insusi”.


(Luminatorul de sub obroc – Viata si nevointele Pr. Petru Serioghin )


Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii pentru cei cunoscuti si necunoscuti care au nevoie de ajutor.
Asadar, saptamana asta, va propun sa ridicam impreuna un gand de rugaciune pentru:

- Alexei, patriahul Rusiei, care a fost inmormantat ieri - despre care a inceput deja sa se scrie si sa se vorbeasca vrute si nevrute pe care nu le mai consemnez aici.

- Ticu (Dumitrescu), inca unul dintre putinii martori ai luptei anti-comuniste din Romania care a plecat dintre noi

- Anca (Parghel) cunoscuta cantareata de muzica jazz pentru care Ramona ne ruga sa ridicam o rugaciune saptamana trecuta, cand inca se lupta sa traiasca

Domnul sa-i odihneasca!

Madrigal

Corul Madrigal a sarbatorit astazi 45 de ani de activitate printr-un concert aniversar, la Ateneul Roman. Am avut bucuria sa fiu acolo - multumita unei prietene care a luat bilete.
Au fost cateva ceasuri de bucurie calda, care-au trecut ca minutele.
Muzica clasica, bizantina, muzica romaneasca veche si, in fine, colinde - imbinate duios, uneori cantate aproape soptit. Mi-am dorit sa incremeasca suflarea din sala, sa nu se mai foiasca, sa nu mai resprire. Pe alocuri mi s-a implinit dorinta: au fost momente cand sunete duioase si delicate au oprit si clipirea (despre celelalte in alta poveste - despre educatia culturala si educatia in general a romanului si mai cu seama a crestinului drept-slavitor:)

" Madrigalul (fr. madrigal, it. madrigale) este o poezie lirică de proporţii reduse cu caracter idilic sau galant, care exprimă sentimente delicate sau complimente galante (adresate unei femei). La origine, madrigalul, a fost un cântec pastoral compus pentru mai multe voci. Madrigalul presupune spirit şi virtuozitate, deoarece autorul face complimente femeii iubite, dovedind ingeniozitate în conţinut şi preţiozitate în expresie. Din madrigalul poetic s-a desprins madrigalul muzical, o compoziţie muzicală polifonică, de natură lirică, executată, de regulă, fără acompaniament instrumental. " (Wikipedia)





O binecuvantata zi adusu-mi-a!
O Sfanta Liturghie de sarbatoare pentru parohia noastra (inchinata Sfantului Nicolae), la care ne-am impartasit mai toata biserica; apoi, o masa si o dupa-masa de praznic crestinesc.
O bucurie tihnita si statornica, in preajma unor oameni pe care ii primisem in inima, desi pe unii dintre ei nu-i intalnisem inca. Dar, vorba parintelui Noica, parca ii cunosteam esential.

Ne-am adunat - la Anca - o mana de oameni, sa ne bucuram unii de altii si dimpreuna de Domnul. Am cautat sa gandim frumos, la tara, intr-o dulce casa, printre picuri de roua:)

Multumesc Bunului Nicolae si voua.
Ce dar desavarsit, prietenia in Hristos...


Va uitati la poza Annei Naomi, o adolescenta crestina din America. Scrie pe Maidens of Worth unde - alaturi de alte tinere - vorbeste despre purtarea femeii crestine.
In lumea nebuna a mileniului trei, niste copile de aiurea invita la nici mai mult nici mai putin decat la MODESTIE. Mi-a placut mesajul si am pus pe coloana din stanga o poza cu trimitere catre acest blog. Traduc aici o parte din argumentele lor (le gasiti aici):

Femeia ar trebui sa se imbrace cu buna-cuviinta si modestie, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "Femeia sa aiba imbracaminte cuviincioasa, facandu-si podoaba din sfiala si din cumintenie, nu din par impletit si din aur sau din margaritare sau din vesminte de mult pret, ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei tematoare de Dumnezeu" (I Timotei 9-10)

Femeia nu ar trebui sa isi expuna trupul ci sa-l pazeasca.

Sa nu uitam ca modestia adevarata vine din inima si tine atat de atitudine cat si de felul in care te imbraci. O femeie ar trebui deopotriva sa se imbrace cu modestie, sa se poarte cu modestie, sa umble cu modestie, sa vorbeasca cu modestie. Iar modestia e completata intotdeauna de discretie.

Femeia trebuie sa se poarte cu discretie si demnitate in toate "Inel de aur in ratul porcului, asa este femeia frumoasa si fara de minte" (Pildele lui Solomon 11, 22)

Felul in care ne imbracam vorbeste despre noi, e o marturie a noastra in fata celorlalti. Desigur modesta nu poate fi redusa la niste reguli stricte, insa in ce priveste infatisarea trebuie sa ne ghidam dupa niste recomandari.

E de datoria femeii sa nu agreseze vizual barbatul prin infatisarea ei, prin felul in care se poarta si imbraca. Sa ne infatisam in fata barbatilor cu buna cuviinta, ca niste surori ale lor in Hristos.

Femeia sa se imbrace in asa fel incat sa dea slava Domnului, nu trupului.
Modestia, inocenta, feminitatea vor fi intotdeauna la moda. Iar modestia nu inseamna demodare; nu trebuie sa ai parul pana la brau si rochia pana la glezne ca sa treci drept modesta.

Cea mai de pret podoaba a femeii e teama de Domnul: "Inselator e farmecul si desarta e frumusetea. Femeia care se teme de Domnul trebuie laudata!" (Pildele lui Solomon, 31,30)

M-au pus pe ganduri randurile astea... Ma tem ca in lumea noastra sunt atat de pervertite valorile, incat nici nu mai stim sa le definim.
Ce e modestia?
Ce sunt delicatetea, smerenia, buna-cuviinta? Doar niste concepte old fashioned?
De ce adesea (ne) lipsesc? De ce mai curand am umbla cu ochii plecati si capul intr-o parte decat sa invatam adevarata modestie a feminitatii care nu sta neaparat (sau numai) in aparente?
De ce greu mai distingem un om trist de un om modest, unul smerit de altul doar complexat, de ce nu mai e la moda modestia?

Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii pentru cei cunoscuti si necunoscuti care au nevoie de ajutor.
Asadar, saptamana asta, va propun sa ridicam impreuna un gand de rugaciune pentru:

- batranica din Piata Victoriei din Bucuresti care inca mai vinde flori (deja vestejite) din gradina ei, desi sunt inghetate si ea si ele. Nu stiu cum o chema, dar ii sclipesc ochisorii cand te apropii si o intrebi ceva, mai curand decat daca ii dai, in treacat, o bancnota.

- pentru Eugen - tanarul de 29 de ani din Constanta care a murit sambata, la cateva zile dupa ce ii ceruse presedintelui Basescu permisiunea de a fi eutanasiat. Era grav bolnav si singur de multi ani. Va fi inmormantat joi.

Adaugat listei pe cei care-i purtati in gand si-n inimi.

Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire