Blogger Template by Blogcrowds

Despre post si postire


Iata, am suit impreuna o treapta a postului - prima saptamana.
Ma duce gandul la cuvantul unui parinte drag care mi-a spus candva ca in viata duhovniceasca nu exista decat suis si coboras. Nu exista stagnare. Cand crezi ca stai pe loc, cel mai probabil esti in cadere libera. Impartasesc impreuna calatorilor (si nu numai lor) ce am inteles (nu zic invatat) saptamana trecuta:

- ca e usor sa iert generic -adica pe oricine spune "iarta-ma" dar NU mi-a gresit cu ceva anume

- ca e anevoios sa iert cu adevarat (fie ca mi-a cerut-o sau nu) pe cel care m-a ranit cu adevarat

- ca e simplu sa zic "iarta-ma" pentru nimic si nimicuri, dar foarte greu sa imi cer iertare cand ma incovoiaza vina

- ca nu prea stiu sa imi cer iertare cu inima franta, ci doar din varful buzelor

- ca pentru unii oameni e mai simplu sa isi ceara iertare-generic, non-stop, decat sa numeasca pentru ce vor sa fie iertati

- ca iertarea adevarata e o lucrare, nu un gest de moment, cum e si iubirea. Nu poti spune "gata, am iertat (sau am iubit), de acum pot sa trec mai departe". Trebuie sa inveti sa ierti mereu si mereu, si sa iubesti iarasi, si de fiecare data...

Deci treapta iertarii eu nu cred ca am suit-o, dar macar am ajuns la baza ei, am vazut cat e de inalta.

Am mai intrezarit in saptamana asta o capcana a postirii in care imi pare ca lense picam: uneori suntem atat de preocupati de privatiunile pe care ni le impunem (cu drag si sinceritate) incat uitam scopul postirii. Nu postim ca sa ne simtim impacati de reusita, ci ca sa invatam ca suntem facuti spre a "ne hrani" cu orice cuvant al Lui Dumezeu. Deci asta ar trebui sa fie scopul lipsirii de mancare, televizor, internet si alte distrageri. Uneori, insa, parca suntem asa preocupati de mijloc, si rigurozitatea implinirii lui, incat ramanem blocati acolo si uitam scopul.

Ma invartesc, profesional, intr-o lume pe care multi ati numi-o laica (eu am renuntat la categorisiri din astea) si constat ca postitul e un soi de moda - foarte multi "laici" care nu au nicio legatura cu Biserica, oameni care nu stiu diferenta intre Vecernie si Liturghie, care nu intra in biserica nici macar o data pe an, care nu au duhovnic, postesc si fac milostenie in posturi. Nu stiu cat de surprinzator pare, dar pe mine stiu ca m-a mirat candva...
Stiu oameni educati si needucati, bogati sau mai putin, cu diferite pareri despre ceea ce numesc Spiritualitate, si care fac faptele exterioare ale postului fara sa fie sau sa se revendice drept credinciosi. Dar nu implinesc porunca Iubirii, se opresc la niste mijloace exterioare pe care "nu strica sa le faci", fara sa ajunga la scopul postului, fara sa slujeasca aproapelui.
Si ma intreb: daca am reusit sa postim (de mancare, de internet sau de altceva) si nu ne-a durut durerea celui de langa noi, am plinit porunca lui Hristos ori moda postului? Daca am ajunat cat am avut binecuvantare, dar am trantit "usa" in nasul celui care a nazuit la un cuvant sub pretextul ca "postim" (si deci "am redus comunicarea") se cheama ca ne nevoim pentru Hristos?
Oare postul "exterior" nu ar trebui sa fie un gest subinteles si abia de aici inainte sa inceapa postirea? Fireste ca nu mancam de dulce si renuntam la distrageri (nici nu vorbesc de distractii) dar asta e o treapta pe care o urca si necredinciosii.
Dincolo de asta, care e adevarata treapta a postului, fratilor?

Daca, la sfarsit, vom fi intrebati cat am iubit (nu cat am postit)?

7 comentarii:

ei da ,Ioana,e foarte probabil sa ai dreptate...greu cu iubirea asta :( Bun articol,mi-a placut sa il citesc.Imbratisari

9 martie 2009 la 14:10  

multumesc si eu...

9 martie 2009 la 15:00  

da, adesea uitam ca postul e un mijloc de a dobandi pe Duhul Sfant, si nu un scop in sine.

9 martie 2009 la 23:16  

"- ca pentru unii oameni e mai simplu sa isi ceara iertare-generic, non-stop, decat sa numeasca pentru ce vor sa fie iertati" - cat este de adevarat! a rezonat foarte bine cu mine.
Ana, subscriu, foarte bun articol.
Drag,
Ioana

10 martie 2009 la 01:59  

Cat de minunat este pentru noi sa postim, ca parte a iubirii noastre pentru Domnul. Si cat de greu ar fi sa postesti fara sa sti de ce, mai ales astazi cand moda este spre des-franare, nu spre in-franare. Poate au si ei un dor de Dumezeu, inexplicabil pentru noi, cei...ai Bisericii! Si poate fi primul pas, iar insotit de un suspin al inimii, ajung acolo inaintea noastra...

10 martie 2009 la 06:59  

nu vreau sa iti spun cuvinte de lauda si asta doar pentru a nu trezi in tine duhul mandriei...dar pentru ce ai scris m-as bucura daca sortii te-ar desemna castigatoarea darului meu...te astept pentru confirmare http://adriana-dardindar.blogspot.com/
Doamne ajuta!

12 martie 2009 la 05:39  

Adriana, multumesc mult. Daca nu o castig, sa stii ca o sa o cumpar;) Multumesc mult, nu stiam de cartea asta!
Bucurie in toate!

13 martie 2009 la 07:56  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire