Blogger Template by Blogcrowds


M-a impresionat initiativa Nicoletei de a ne ruga pentru aproapele macar intr-o zi a saptamanii, macar pentru cativa dintre cei pe langa care trecem zilnic si ne cer (in cuvinte sau fara vorbe) sa facem ceva pentru ei. Cred ca rugaciunea pentru cel in durere (frate, dusman, crestin ori pagan) ar trebui sa fie un reflex al credinciosului. Dar poate e nevoie de exercitiu inainte de a dobandi acest reflex.

Cred, asadar, ca pomelnicul nostru comun de fiecare seara s-ar imbogati daca am aduce in fata Domnului nu doar pe noi si pe cei dragi sau cunoscuti ai nostri, dar mai ales pe cei care ne-au cerut sa ne rugam pentru ei. Cunoscuti si necunoscuti.

Frumos zicea un parinte ca pomelnicul e targa pe care aducem in fata lui Hristos pe cel olog, care nu mai poate sa vina singur. Deci propun sa adaugam, cu voia voastra, pe cativa dintre cei pentru care Maica Siluana ne-a cerut zilele acestea sa ne rugam (scriu numele ca sa le preluati de vreti, si apoi cateva vorbe din marturiile lor):

- Otilia care se gandeste sa avorteze
- Andreea cu probleme psihice
- Liana Sorina care vrea sa se sinucida
- Mariana si fiul ei bolnav, Valentin Constantin
- Cornel, bolnav si deznadajduit

Otilia are 18 ani si se gandeste sa avorteze:
"...De curand a aflat si mama mea, care ma sfatuieste sa fac avort. De fapt toti din jurul meu ma sfatuiesc acelasi lucru. Nu stiu ce sa mai fac. Ai mei nici nu vor sa conceapa sa nasc acest copil, ar fi prea rusinos pentru ei, desi am incercat sa le explic ca mult mai rusinos e sa fac avort. Singura solutie ar fi sa ma mut de acasa. Dar nu ma voi putea descurca cu banii. Citesc atatea articole pe net si vad ca exista multe femei care au tot felul de vise premonitorii care le impiedica sa faca avort. Eu nu am avut asa ceva. Incep sa ma gandesc ca Dumnezeu nu doreste sa nasc acest copil."

o frantura din viata Andreei aici :
"Sunt bolnava mintal si boala mea este foarte grava. De doi ani si jumatate ma chinuiesc si tot nu m-am vindecat, cu toate ca doctorii mi-au prescris niste medicamente foarte puternice. Problema mea este ca imi vine sa ma sinucid, adica imi este atat de rau, incat nu mai pot suporta, si ma gandesc sa ma sinucid, desi stiu ca in acest fel voi intra in chinul cel vesnic. De fapt nu am vrut niciodata sa fac acest lucru, dar daca ati vedea in ce hal sunt (nu pot sta in picioare, pentru ca simt in creier niste convulsii si niste socuri electrice), atunci poate ca mi-ati da dreptate. Eu nu mai am nadejde de vindecare, dar nu stiu cat ma voi putea abtine sa nu ma sinucid. Cand ma gandesc ca am doar 34 de ani, ma ingrozesc. As vrea sa fiu la sfarsitul vietii, sa mor odata, pentru ca oricum ma simt ca o moarta (nu am sentimente, nu am emotii, nu ma pot ruga, nu pot citi, nu pot avea un serviciu normal, nu pot sta la slujba in biserica etc.). De aceea as vrea sa va rog si ii rog pe cei care citesc acest mesaj sa se roage pentru mine, sa nu ma sinucid. "

Iata si mesajul Marianei :
"Sunt mama a trei baieti si va scriu cu inima sfasiata de durere. Baietelul meu in varsta de opt ani, care se numeste Valentin Constantin, s-a nascut cu mai multe boli: intercontinenta urinara (face tot timpul pipi pe el deoarece vezica urinara nu i se inchide), intercontinenta fecala (s-a nascut fara o parte din nada fundului), pareza faciala pe partea dreapta si malformatii congenitale la ambele picioare (degetele le are unele peste altele si calcaiele crescute in afara mult prea mult) (...) El este la scoala clasa intai si toti copiii rad de el ca poarta pampers si la ora actuala. De aceea va scriu acest mesaj, va rog rugati-va si pentru noi!"

Altcineva scrie aici Maicii:
"Rugati-va si pentru Liana Sorina. Se gandeste la cea mai usoara cale de sinucidere si nu o gaseste.A trait si traieste intr-o familie in care tatal este alcoolic si violent. (Sarmanul chinuit, striga la Dumnezeu dar nu ajunge la spovedanie. Nici Liana nu si-a gasit duhovnicul potrivit) Acolo unde a muncit mai mereu a fost insuficient platita si inselata la plata."

Despre Cornel a scris altcineva aici:
"De la firma unde lucreaza (suntem colegi de serviciu) a fost lasat acasa cu 75%, opt nopti la rand n-a dormit deloc. Pe acest fond de oboseala si stres a facut infarct. Acum este internat in spital de aproape doua saptamani si, desi i-au fost administrate diferite medicamente, n-a dormit deloc. Mi-a marturisit in aceasta seara ca in acele opt zile in care n-a dormit, acasa fiind, a avut multe ganduri sinucigase. Sa ne rugam pentru fratele Cornel, ca Bunul Dumnezeu sa-l intareasca sa poata trece cu bine prin aceasta incercare."

Adaugati, rogu-va, pe oricine simtiti. Si sa ii pomenim impreuna.

0 comentarii:

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire