Blogger Template by Blogcrowds

Campanie electorală

Duminică se duce lumea la vot. Cine se duce.... Ocazie de dezbateri electorale la televizor, în tramvai, pe bloguri sau în curtea bisericii. Prilej de "făcut politică", într-o ţară cu o democraţie nefuncţională şi candidaţi la preşedinţie de neales.
Unii votează tot cu Băsescu - că "oricum nu-i altul mai bun". Ce contează că are un discurs de cârciumă, că sfidează regulile democratice sau că ne ia de tâmpiţi pe noi, ăştia care l-am votat cu toate mâinile, tura trecută. Alţii-s cu Geoană - "să mai vină şi "opoziţia" la putere". (apropo, îmi poate cineva explica cine e la putere şi cine e în opoziţie în România ultimelor luni?!). În fine, Crin are simpatizanţii lui - umblă vorba că-ar fi "om bun". (definiţi sintagma şi prezentaţi argumentele, aş zice). În plus "e liberal, dom'le" - e, ce să zicem, păcat că are un discurs care i-ar fi atras excluderea din Partidul Liberal într-o tară în care doctrina politică e respectată.
Ştiu oameni extrem de inteligenţi care votează cu Hunor (unii sunt români, alţii au bunici născuţi prin Vest - niciunii unguri). Cica că "unguru" are un discurs decent şi nu pot să-i contrazic. Chiar are, veţi constata, dacă prejudecăţile vă permit să îl ascultaţi. Mai ştiu alţi oameni inteligenţi care o să voteze cu Cernea - "nebunu' ăla cre vrea să scoată icoanele din şcoli". Îl ştiu pe "nebunu'" ăsta. E energic, isteţ, cam ştie ce vrea şi ce spune. Dar nu îl votez. Nu pentru că ar fi vreun "anticrist", ci pur si simplu pentru că România are nevoie de mult mai mult decât de energie şi determinare. Mulţi nu se duc la vot. Pentru că le e silă şi/sau indiferent cine iese. Nu îi condam, mă bântuie şi pe mine gândul ăsta. E cea mai simplă variantă, doar că cea ma simplă nu e întotdeauna şi cea responsabilă.
Vă mărturisesc, însă, că ce m-a şocat în discuţiile de campanie (şi ce m-a determinat să scriu rândurile astea) a fost să aud adulţi normali, duşi la biserică şi cu minţile în cap, care votează cu Becali. Le respect, fireşte, opţiunea, la fel ca tuturor celorlalţi. Dar sunt şocată de subţirimea gândirii. Iertaţi-mă, dar nu putem fi maturi şi să ne lăsăm păcăliţi de oricine face cruci largi şi aruncă cu bani a milostenie. Iliescu pupă moaşte. Asta îl face bun? Sau bun de preşedinte? Sigur că e o tactică electorală ieftină şi murdară care prinde. A prins şi mai prinde. Din păcate. Becali se închină înainte să înjure, îşi cumpără dreptatea şi adepţii cu bani, la fel cum îşi face dreptate, dincolo de lege. Nu îl judecăm nici pe el nici pe ceilalţi, dar le evaluăm calităţile de a deveni şefi ai statului. Deci Becali nu ştie să vorbească şi să citească, nu cunoaşte noţiunea de respect, dar e "credincios", deci merită ca noi, credincioşii, să ne votăm, supuşi, ciobanul care să ne conducă. Ar trebui să devină şeful Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, să numească miniştri, să aibă drept de promulgare sau respingere a legilor, să fie mediator între stat şi societate, să prezideze şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii?! Iertaţi-mă, iaraşi...
Sau să înţeleg că ăsta e modelul omului credincios, pentru credincioşii dintre noi? Dacă da... I rest my case...

8 comentarii:

http://ro.altermedia.info/antisistem/post-lipicios-manifestul-toleranta-zero-n-ai-cu-cine-anuleaza-ti-votul_17157.html/print/

18 noiembrie 2009, 10:10  

Acest comentariu a fost eliminat de autor.

18 noiembrie 2009, 11:28  

nu e o varianta pe care o agreez. votul de blam în ţările civilizate este votul alb. a fost introdus şi in România şi e raportat odată cu rezultatul scrutinului. (spre deosebire de restul încercărilor care sunt considerate doar buletine anulate) nu e o varianta pe care o agreez. votul de blam în ţările civilizate este votul alb. a fost introdus şi in România şi e raportat odată cu rezultatul scrutinului. (spre deosebire de restul încercărilor care sunt considerate doar buletine anulate) http://www.apd.ro/votuluninominal/votul_alb.php

ps - in orice caz, eu voi vota. pentru ca cineva va fi, totusi, ales.

18 noiembrie 2009, 11:30  

eu il simpatizez pe Becali, si nu fiindca ar fi credincios, ci fiindca in felul lui e un om sincer.Nu incearca sa para altfel decat e.Nu putem stii cum sunt ceilalti in realitate- spre deosebire de Becali,ei disimuleaza foarte bine.

19 noiembrie 2009, 00:19  

of... aici ai dreptate, Irina:) Becali nu incearca sa para altfel decat e. Numai ca din ce pare, eu il gasesc incult, isteric, lipsit de respect, incapabil sa comunice...De asta nu as dori sa ma conduca sau reprezinte:( Si Vadim e sincer (ba chiar si cult), pacat ca are probleme psihice care nu il recomanda pentru functia de presedinte al vreunei tari. Deci, dupa mine, treaba presedintelui nu e musai sa fie sincer:D Is multe de rezolvat si de asta e nevoie de ceva mai mult... Dar iti respect simpatia:)

19 noiembrie 2009, 04:38  

am zis ca-l simpatizez, nu ca as vrea sa fie presedinte :))

dar l-as vota in turul 1, macar sa le sufle in ceafa la ailalti :))

19 noiembrie 2009, 06:33  

dap, e o varianta:)) mai cu seama daca ti-e indiferent care din primii trei clasati intra in turul doi.

19 noiembrie 2009, 07:06  

Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro

5 octombrie 2010, 06:05  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire