Blogger Template by Blogcrowds

Documentar

Luni, 7 decembrie 2009, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru 38) va fi proiectat documentarul Partizanii libertatii (2009), produs de Televiziunea Romana in colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR).
Filmul reconstituie viata, lupta si moartea ultimilor partizani din Grupul de rezistenta de la Nucsoara. Cei 16, ofiteri, invatatori, preoti, tarani au fost executati la Jilava, in Valea Piersicilor in noaptea de 18 spre 19 iulie 1959. Maria Plop a murit in ianuarie 1962, dupa ce fiica de doi ani i-a fost luata din inchisoarea de la Miercurea Ciuc.
Proiectia va fi urmata de o o dezbatere la care vor participa realizatoarea Lucia Hossu Longin Stejarel Olaru (narator) si Sorin Chivulescu (regie si imagine), Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea si Ioana Voicu Arnautoiu, violonista, conferentiar universitar doctor la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, fiica nascuta in munti a Mariei Plop si a lui Toma Arnautoiu, arestata odata cu mama ei si impartasind de la varsta de doi ani conditia de detinut politic.
Partizanii libertatii (48 min, producator: Alexandru Munteanu) face parte din seria de documentare „Reconstituiri“ a TVR si IICCR.
Accesul publicului este liber.

Salata cu ton



Cum am mai zis, sunt mare fan salate. Iar salata cu ton e între preferate. O fac în funcţie de inspiraţie, dar şi de ce am la îndemână. Iată, deci, varianta de azi care a fost foarte pe gustu-mi:

- o salată verde
- rucola
- 2 roşii mari
- tofu cu chimen (eu folosesc de la Inedit)
- măsline negre
- o lingură cu boabe de porumb
- o cutie cu ton în ulei de măsline (Rio Mare sau Nosstromo)
- zeama de la o jumătate de lămâie
- un căţel de usturoi mărunţit
- puţină sare, piper proaspăt măcinat.

Se taie şi se amestecă. Apoi se savurează:)

Duminică se duce lumea la vot. Cine se duce.... Ocazie de dezbateri electorale la televizor, în tramvai, pe bloguri sau în curtea bisericii. Prilej de "făcut politică", într-o ţară cu o democraţie nefuncţională şi candidaţi la preşedinţie de neales.
Unii votează tot cu Băsescu - că "oricum nu-i altul mai bun". Ce contează că are un discurs de cârciumă, că sfidează regulile democratice sau că ne ia de tâmpiţi pe noi, ăştia care l-am votat cu toate mâinile, tura trecută. Alţii-s cu Geoană - "să mai vină şi "opoziţia" la putere". (apropo, îmi poate cineva explica cine e la putere şi cine e în opoziţie în România ultimelor luni?!). În fine, Crin are simpatizanţii lui - umblă vorba că-ar fi "om bun". (definiţi sintagma şi prezentaţi argumentele, aş zice). În plus "e liberal, dom'le" - e, ce să zicem, păcat că are un discurs care i-ar fi atras excluderea din Partidul Liberal într-o tară în care doctrina politică e respectată.
Ştiu oameni extrem de inteligenţi care votează cu Hunor (unii sunt români, alţii au bunici născuţi prin Vest - niciunii unguri). Cica că "unguru" are un discurs decent şi nu pot să-i contrazic. Chiar are, veţi constata, dacă prejudecăţile vă permit să îl ascultaţi. Mai ştiu alţi oameni inteligenţi care o să voteze cu Cernea - "nebunu' ăla cre vrea să scoată icoanele din şcoli". Îl ştiu pe "nebunu'" ăsta. E energic, isteţ, cam ştie ce vrea şi ce spune. Dar nu îl votez. Nu pentru că ar fi vreun "anticrist", ci pur si simplu pentru că România are nevoie de mult mai mult decât de energie şi determinare. Mulţi nu se duc la vot. Pentru că le e silă şi/sau indiferent cine iese. Nu îi condam, mă bântuie şi pe mine gândul ăsta. E cea mai simplă variantă, doar că cea ma simplă nu e întotdeauna şi cea responsabilă.
Vă mărturisesc, însă, că ce m-a şocat în discuţiile de campanie (şi ce m-a determinat să scriu rândurile astea) a fost să aud adulţi normali, duşi la biserică şi cu minţile în cap, care votează cu Becali. Le respect, fireşte, opţiunea, la fel ca tuturor celorlalţi. Dar sunt şocată de subţirimea gândirii. Iertaţi-mă, dar nu putem fi maturi şi să ne lăsăm păcăliţi de oricine face cruci largi şi aruncă cu bani a milostenie. Iliescu pupă moaşte. Asta îl face bun? Sau bun de preşedinte? Sigur că e o tactică electorală ieftină şi murdară care prinde. A prins şi mai prinde. Din păcate. Becali se închină înainte să înjure, îşi cumpără dreptatea şi adepţii cu bani, la fel cum îşi face dreptate, dincolo de lege. Nu îl judecăm nici pe el nici pe ceilalţi, dar le evaluăm calităţile de a deveni şefi ai statului. Deci Becali nu ştie să vorbească şi să citească, nu cunoaşte noţiunea de respect, dar e "credincios", deci merită ca noi, credincioşii, să ne votăm, supuşi, ciobanul care să ne conducă. Ar trebui să devină şeful Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, să numească miniştri, să aibă drept de promulgare sau respingere a legilor, să fie mediator între stat şi societate, să prezideze şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii?! Iertaţi-mă, iaraşi...
Sau să înţeleg că ăsta e modelul omului credincios, pentru credincioşii dintre noi? Dacă da... I rest my case...

Ştim cu toţii cât de corect se scrie şi se vorbeşte în ţara asta. Scapări ori măcar dileme cred că avem mai toţi - aşa că, pentru cei care caută răspunsuri (dar nu numai), iaca un link: http://diacritica.wordpress.com/
Haios şi folositor deopotrivă.

Zambesc. Din cand in cand, plang. Ma infurii. Dansez. Ma intristez si ma bucur. Uneori tremur. Inot. Calatoresc (cu mintea si nu numai). Iubesc toamna. Descopar - oameni noi si pe mine, in mereu alta editie. Oftez. Mangai vantul si apa. Tresar. Ma arunc in sus. Visez. Ocazional, incremenec. Detest claxoanele. Imaginez o lume in care nimeni nu ridica vocea. Niciodata.
Imi caut calea. Si caut sa raman pe Cale. Imi doresc un "acasa". Scriu. Invat sa ascult. Vreau. Astept. Multumesc. Mi-e dor. Mi-e teama. Mi-e drag. Pun la indoiala. Fac planuri.
Mai fac 30 de ani. Si nu fac bilanturi.


Nu se fabrica nicaieri, dar se foloseste zilnic. E sangele pentru transfuzii, vital multora. Teoretic, viata oricaruia dintre noi (a mea, a ta - care citesti acum, sau mai rau, a celor pe care-i purtam in inimi) ar putea depinde de o "punga" cu sange. Practic, doar 2% dintre romani au donat vreodata. Si sigur ca viata depinde de Dumnezeu, dar Dumnezeu lucreaza prin oameni. Chiar El ne-a cerut sa ne purtam unii altora necazurile.

In Romania - crestina si majoritar ortodoxa, doar jumatate din necesarul de sange este asigurat prin donari. Bolnavii care au prieteni, fac rost de donatori. Chiar si pentru ei, uneori e prea tarziu. Cat despre restul...

In alte tari - ceva mai pagane, necredinciosii doneaza o data la trei luni, fidelizat. Considera o onoare sa poata contribui la salvarea unor vieti. Li se pare de bun simt sa le pese de viata celor din jur. La ei nu exista recompense pentru donatori.
La noi exista si totusi, crestinii parca iubesc-manifest, nu activ. E la moda crestinismul, nu si crestinul practicant. Iubim declarativ (pentru ca ne place sa ne credem "buni") atata vreme cat nu ne e atinsa comoditatea. Daca cere cineva mai mult decat atat, majoritatea - iata - dam inapoi.

Duminica, 14 iunie, e Ziua Internationala a Donatorilor de Sange.
Pot dona toate persoanele sanatoase cu varsta cuprinsa intre 18-65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatita, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat sau boli de inima. Cu doua zile inainte de donare, este interzis consumul de bauturi alcoolice. In ziua donarii se recomanda un mic dejun usor, sarac in grasimi.
O persoana poate dona sange, in conditii de deplina siguranta, o data la fiecare trei luni. O singura donare poate salva cel putin trei vieti.

Anca mi-a lasat un mesaj la postarea precedenta in care ma "soma" sa renunt la antiperspirantele mele obisnuite (Dove sau Nivea - cu mult incriminatii parabeni si saruri de aluminiu cancerigene).
Si pentru ca sunt grabnic ascultatoare, am dat fuga la "Leacul" - magazin specializat in produse bio.
Am agatat deodorantul din imagine, pe care zice asa: "Deodorant cu bila usor parfumat cu rozmarin, levantica si witch hazel organice, ofera controlul mirosurilor neplacute cu eficienta si de durata. Fara paraben, alcool sau aluminiu ce blocheaza porii. Acest deodorant usor parfumat cu ulei de rozmarin si levantica reduce cresterea bacteriilor. Contine uleiuri esentiale de rozmarin, levantica si witch hazel. Nu are alcool sau alti iritanti; witch hazel, deocristal lichid si saruri de zinc sunt alternative mai sigura si irita mai putin. Impreuna cu o igiena de baza, aceste ingrediente ofera control sigur si natural fara a impiedica functia vitala de a transpira."

E produs de Green People, cateva dintre produsele lor disponibile in Romania (laolalta cu preturile - mari:D) le gasiti aici. Si daca tot m-am dus, am luat si o crema de ochi (in imaginea de mai jos). Nu am mai folosit asa ceva pana acum, dar constat ca uitatul la calculator dublat de ochelari (si inaintarea in varsta - sic!) incep sa devina tot mai vizibile.

Mai aveau si multe altele, m-ar fi tentat o crema de fata, dar nu ma puteam decide asa ca am lasat-o pe altadata. Marturisesc ca voiam de fapt de multa vreme sa incerc varianta deodorantelor "sanatoase" dar nu am mai ajuns la magazinul cu pricina. Deci, Anca, multam ca m-ai urnit, bre.
Adaug totusi ca nu stiu in ce masura sunt eficiente ca nu am mai folosit. (fireste ca o sa revin cu o postare in care o sa ma razboiesc cu Anca in caz ca nu sunt:)) ). Scumpe sunt sigur, ca toate produsele bio - drept urmare m-am intrebat, ca tot romanu' truditor pentru bani, daca or fi un moft. Mi-am amintit ca studii medicale arata ca nu ar fi chiar moft, si ca totusi asa-numitii parabeni (din spray-uri, stik-uri si roll-on-urile obisnuite) ar fi responsabili de aparitia cancerului la san.
Cineva pentru, cineva impotriva? Se abtine cineva?

Daca tot sunt la capitolul lepse, purced sa mai dau curs uneia - de la Irina de data asta - pentru ca tare mult mi-a placut postarea asta a ei despre ingrijirea femeii, din "Scrisorile Caterinei".

Inainte de toate, voiesc a spune ca nu am intalnit barbat (ortodox, neortodox ori ateu) care sa aprecieze, sa isi doreasca ori sa laude femeia neigrijita. Nu am intalnit nici femeie care sa admire pe una mai neingrijita decat ea. Infatisarea ingrijita inseamna, dupa mine, un pic mai mult decat haine curate si e o chestiune de respect - respect de sine si respect fata de ceilalti.
De buna seama nu cred ca femeia credincioasa ar trebui sa fie respingatoare, dar admit - fireste - ca exista diferite intelegeri ale "ingrijirii".

Acum in ce ma priveste, nu prea am topuri:) Nici la cosmetice, cum nici la mancare sau la altele. Dar pot rezuma cam asa:

- nu folosesc farduri, dar nu pentru ca ma tem sa nu ma perpelesc o vesnicie intr-un cazan cu smoala, ci pentru ca pur si simplu nu cred in ele. Si nu simt nevoia. Cred mai curand in naturalete. (apoi, necesita o anume stiinta si indemanare - pe care nu le am; si mai necesita timp - de care duc mereu lipsa)

- folosesc zilnic demachiant pentru a scapa de praful si transpiratia zilei. Aici m-am ghidat dupa sfatul unei cosmeticiene care mi-a spus ca investitia in demachiante nu merita, trebuie doar sa fie potrivit tipului de ten - am incercat, asadar, mai multe - in general produse rezonabile ca pret, cu extracte de plante. Am pielea uscata si foarte sensibila, deci evit apa mizerabila a Bucurestiului si nu folosesc niciodata sapun pentru fata.

- folosesc zilnic crema de fata. Pielea simandicoasa refuza sa accepte produsele cosmetice obisnuite, cu parfum si/sau coloranti, parabeni, asa ca iau creme "de farmacie" pentru ten sensibil (cu apa termala) - Uriage e buna si mai rezonabila ca pret. Am mai folosit Ivatherme, Avene, Vichy. Bune toate. Si scumpe:D

- folosesc uneori fond de ten (hidratant, pentru ten sensibil - Vichy/Uriage/Avene)

- antiperspirant stick Dove sau Nivea

- cand si cand, mai folosesc o apa de parfum fresh de la The Body Shop (urasc mirosurile dulci sau cele puternice)


- pasta de dinti Parodontax cu extract de plante si bicarbonat de sodiu (uneori Lacalut ori Sensodyne). Nu fac parte din cei care cred ca orice pasta de dinti are acelasi efect.

- la sampoane, crema de maini si gel de dus lista e mereu deschisa. Aleg de regula produse pentru piele sensibila, cu mirosuri discrete.

Lista ramane deschisa. Indrazniti!


E veche leapsa asta, dar mi-a fost drag sa fac exercitiul. Postez, asadar, cu intarziere despre felurile preferate de mancare, la indemnul Anei care m-a lepsuit aici

Constat ca nu prea am feluri preferate, ci doar preferinte generale (si pofte trecatoare, desigur;). Imi place mai curand mancarea simpla, pentru ca, imi place sa cred, dincolo de ganduri si ifose suntm simpli, noi - oamenii. Desigur ca nu strica sa ne si complicam (culinar ori ba) din vreme in vreme, dar simplitatea ramane mereu frumoasa.

Imi plac, deci, la nemurire fructele si legumele - aproape fara exceptie si in orice combinatii. Nu sunt deloc fan al mancarurilor romanesti (sarmale, cozonac, slanina, carnati, piftie, ciorba de perisoare, chiftele...) Altminteri, nu cred sa am un fel de mancare constant adorat, dar - de-a lungul vremii - m-am lins pe degete dupa:

- rosii de gradina cu telemea proaspata (imi place si mi-a placut dintotdeauna combinatia. aproape ca as putea-o declara mancarea preferata:)

- salate cu diferite legume si ierburi proaspete (plus branza, eventual), musai asezonate cu ulei de masline si lamaie sau otet balsamic. Sunt fan andive si rucola, salate cu ciuperci crude. Imi plac lintea si sparanghelul.

- paste cu felurite si neinchipuite sosuri si garnituri de legume (nu imi plac pastele cu carne)

- supa de pui cu patrunjel din abundenta

- piure de cartofi (cu lapte si unt) si salata de sfecla rosie (cu hrean si/sau chimen)

- ardei copti (cu salata de vinete/ branza... sau cu orice:)

- lapte cald alaturi de o felie de paine cu unt si gem de casa (sau lapte si paine cu unt si miere)

- salate de fructe in orice combinatii, tarte si placinte cu fructe, fursecuri si produse tip patiserie facute in casa.

Ce am descoperit mai nou si imi place mult e rucola, pe care o folosesc alaturi de salata verde sau in salata de rosii, dar si in mancare cu orez sau paste. Si am mai descoperit prazul - imi place mancarea de praz cu vin si masline, dar si ciorba cu praz si dovlecel (si parmezan)
Ramane lepsa deschisa tuturor care au chef sa ne impartaseasca lista placerilor gustului.

Inchinare

Crucea cu Hristos rastingnit, in mijlocul bisericii. Invaluita in lumina lumanarilor, mangaiata de candele. In cruce, o steluta in care a fost asezata o aschie din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost rastignit, acum doua mii de ani, Mantuitorul. Crestini in doliu saruta crucea. Cei care nu ajung la steluta cu lemnul sfant, se ridica pe varfuri.
Grigorie are trei ani si mai putin de jumate de metru. Se inchina pana la pamant si se apropie de cruce. Vazele cu trandafiri rosii de la baza sunt un zid intre el si Hristos rastingnit. Sta o clipa descumpanit. Cauta din ochi o solutie in cei din jur. Dar lumea se inchina, ocolindu-l, si trece mai departe.
Se inchina larg inca o data si prinde a saruta incet foare dupa floare.


Imi mentin apelul de a-i purta in rugaciune pe cei care, atat de aproape de noi, sunt torturati sau omorati in bataie pentru ca resping minciuna si teroarea regimului comunist din Republica Moldova.
Sa-i pomenim la rugaciunile din Saptamana Patimilor pe:

- Valeriu (Boboc) - prima victima oficiala a Politiei de la Chisinau. Avea 23 de ani si a fost arestat saptamana trecuta pentru ca a participat la un miting. Procuratura sustine ca ar fi murit intoxicat cu gaze, dar o fata care l-a insotit povesteste ca a fost batut cu cruzime de politisti. Parintii spun ca avea capul si corpul plin rani si vanatai. Valeriu (foto) a fost inmormantat de Florii, iar "cazul" a fost declarat inchis.

- Denis, 19 ani - se afla la Spitalul de Urgente din Chisinau. Am vorbit chiar eu cu tatal lui: a fost arestat de la Facultate, dus la Politie, batut ore in sir pana a facut comotie cerebrala, apoi dus la spital, cu catuse. Si-a revenit sambata, cand a fost supus unui nou interogatoriu, de data asta in prezenta tatalui. Pe numele lui a fost emis un mandat de arestare, desi nu a fost judecat. Cand medicii (sau politia) vor decide, va fi mutat de la spital la puscarie.

Exista sute de povesti similare. In unele cazuri e vorba de copii sau adolescenti.

Presa si organizatiile neguvernamentale de la Chisinau au intocmit o lista cu peste 800 de persoane care ar fi fost arestate. Zeci sunt inca dati disparuti. Politia continua sa aresteze fara mandat sau explicatii - de acasa, in toiul noptii, de pe strada, de la scoli.

Maine (15 aprilie) sunt renumarate voturile de la alegerile parlamentare de duminica trecuta - castigate de comunisti. E un joc cinic pentru ca nimeni nu a acuzat numararea, ci fraudarea listelor electorale. Intre alte nereguli, se pare ca cel putin 400.000 de morti "au votat". Va fi probabil validata cu aceasta ocazie optiunea lor electorala.

Occidentul tace. Romania a vorbit abia astazi, la peste o saptamana de la acuzatiile lansate de Voronin privind implicarea Romaniei in protestele de la Chisinau. Un discurs tardiv, inutil si mai ales electoral al presedintelui Basescu de la care am aflat ca cei care nu au fost arestati inca ar putea beneficia, curand, de cetatenia romaneasca, pentru ca ar urma sa fie simplicata procedura. Organismele si comunitatea internationala tac si ele. Pana si Biserica tace.

Nu e o procesiune de Florii, ci un protest impotriva comunismului. La Chisinau, astazi, icoanele au iesit in strada si au purtat doliu. Potrivit unui ordin al presedintelui Voronin, Armata are dreptul "legal" sa traga "pentru a restabili ordinea, chiar si in femei, copii si batrani". In ultima saptamana, cateva sute au fost raniti, cateva zeci au disparut fara urma, multi au fost arestati. Nu stim cati.

.........

La cateva sute de kilometri, noi intram in Saptamana Patimilor. Stim ca dupa post si metanii vine Invierea. Stim ca de azi intr-o saptamana ne vom aduna cu cei pe care-i purtam in inima si ne vom indestula de bucuria praznicului. Ne pregatim sa traim durerea, dar mai ales lumina. Cautam sa uitam ce e rau in noi si in ceilalti si mai ales sa nu ne umbrim cu ceva sarbatoarea si inima.

.........

Atat de aproape de noi, frati ai nostri, oameni pe care ii cunoastem, rude ale celor pe care ii stim sau parinti ai celor langa care ne asezam in metrou au intrat si ei intr-o saptamana a patimilor. Poate nu va uitati la stiri pentru ca televizorul ne distrage de la cele duhovnicesti (si bine faceti, nici eu nu ma prea uit), poate pe internet preferati sa cititi cuvinte de folos decat stiri (si s-ar putea sa aveti dreptate), si totusi se intampla si astea. Pe langa patimile Domnului, pe care cautam sa le traim dupa masura, suntem contemporani si cu patimile moldovenilor.

Chisinaul e un oras inchis pentru presa. O serie de jurnalisti straini au fost expulzati ori arestati. Pagini de internet ale agentiilor de stiri si bloguri au fost inchise, legaturile telefonice cu Chisinaul sunt periodic intrerupte, telefoane ale ziaristilor si protestatarilor sunt blocate. Nu se mai poate intra in Moldova decat via Moscova - restul granitelor raman inchise pentru reporteri. Se relateaza trunchiat si in lipsa unor informatii oficiale, pentru ca ele nu exista. Intre timp, insa, copii si tineri sunt luati de pe strada si batuti pana la lesin in sectiile de militie. Femei si adolescenti sunt drogati si apoi zac in catuse, in spitale. Cei care mai au curajul sa iasa la mitinguri ajung in scurt timp la inchisoare, unde sunt torturati fizic si psihic. Protestatarii risca pana la 8 ani de inchisoare la capatul unor pseudo-procese.
Nu fabulez, sunt informatii pe care le-am aflat de la oameni care au trecut prin asa ceva sau de la prieteni care au stat de vorba cu victime ale comunismului moldovenesc. Am vorbit cu tineri si mai putin tineri din Chisinau care locuiesc/studiaza in Bucuresti si nu au fost lasati sa mearga acasa. Am vorbit cu oameni care s-au intors de la Chisinau zilele astea. Care au trait teroarea, care au vazut oameni ridicati de pe strada si disparuti fara urma.
Parintele Savatie Bastovoi a fost printre cei care au iesit in strada. A scris despre asta pe blog.

Eu nu stiu de ce va spun astea... Poate pentru ca stiu ca printre noi sunt multi preocupati de adevarul din vremea comunismului romanesc. Iata ca suntem contemporani cu vremuri similare. Iata ca asistam la abuzuri despre care am auzit, cutremurandu-ne, doar din carti.
Iata ca se intampla din nou.

De mila mamelor care nu stiu in care puscarie le sunt copiii, de dragul copiilor torturati pentru ca au cutezat sa refuze minciuna, sa-i purtam in inimi in drumul spre Inviere.

Bucuresti, Gara de Nord. 9 si ceva dimineata. Aplecata umil in fata unui ghiseu, incercand sa strecor vocea adormita prin crapatura gemului:

- Buna dimineata!
- .... (nimic.... poate vorbesc prea incet?)
- Un bilet dus pana la Brasov cu trenul de 9.40 si doua bilete intors de la Brasov cu trenul de duminica, de la 16.
- .... (dupa o oarecare pauza) Cum adica unu dus si doua intors?!? Adicaaaa... mai multe bilete?
- Da, trei. Unu dus (repet rar reperele) si doua intors (repet si aici).
- .... (privire consternata) Deeeci, draguta, un bilet dus e bine?
- Pai nu e prea bine. As vrea unul dus, cum am zis. Si doua intors, va rog... (oamenii din spatele meu vocifereaza... eu incep sa imi pierd increderea...)
- Va dau unul la Brasov. E bine?
- (nu indraznesc sa insist) E bine, zic cu jumate de gura...
Printeaza biletul. Il iau.
- Si, acum ce mai vroiai? Mai spune o data!
- (ma ia prin surprindere. credeam ca se anulase cererea initiala). As mai fi vrut si doua bilete intors...
- Doua?!? Da ai luat numai unul dus.. (bombane in timp ce se invoieste sa tasteze prea mult asteptatele deja bilete. o fi ilegal sa te duci singur si sa te intorci cu cineva?).
Le iau ca pe un premiu neastepat si ma arunc spre peron, evitand privirile celor care se adunasera in spate.

Vine si trenul. Inainte-mi, dintr-un guler de blana bogat rasare un chip de doamna temeinic fardata care se lupta sa suie in tren o valiza.
- Va ajut eu! Dar nu credeti ca e mai simplu sa urcati mai intai, decat sa impingeti de jos valiza?
(suiera ceva de nedeslusit in guler). O ajut si urc si eu dupa ea. Ma izbeste un val de caldura statuta si un miros apasator de praf. Suspectez ca trenul a fost inchis etans inca de la inceputul lunii. Sau al lumii... Tot de atunci o fi incalzit cu aburi. Cel mai probabil cu aburi murdari. E accelerat, pentru cei care ma banuiesc ca as fi ales vreun personal. Evit sa ma ating de ce nu e necesar si ma bucur ca nu mi-am luat haine mai "bune":) Ce bine ca praful care cu siguranta ca se ridica din scaune cand te asezi pe ele nu se vede! Stanut. O data si inca o data!
- Sanatate, imi doreste o valiza care intra pe usa, de dupa care apare o doamna cu parul alb. Apoi o plasa de rafie. Inca o doamna cu multe bluze una peste alta. Apoi o valiza verde, un domn carunt, trei plase. Oamenii poposesc pe sacaune, bagajele deasupra lor... si printre picioarele noastre. Plasa de rafie, pe bombeurile mele.
- Unde mergi, puisor? tipa doamna cu multe bluze.
Ma bucur ca par atat de tanara incat inspir diminutive.
- Noi la Sebes, continua. (ma intreb daca e surda sau crede ca eu sunt... Nu apuc sa duc gandul la capat)
- Stii unde vine Sebes?
Stiu. Mai departe decat mi-as fi dorit. Continua sa tipe tihnit la celealalta doamna cu care imparte un sendvis cu salam.

Ies pe hol.
- Ziaaaare, reviiiste, integraaaame. Poftiti, va rooog! Ultimele numereee!
Nu poftesc, asa ca ma lipesc de geamul murdar sa ii fac loc sa treaca.
- Ce va dau?
- Nimic, multumesc.
Da sa treaca, dar se rasuceste inapoi abrupt.
- Am Cosmopolitan, ultimul numar.
Refuz, zambind de data asta. Ma suspecta ca as fi fan al revistei. O fi de bine?!

Inapoi, in compartiment. Nu mai miroase doar a tren. Acum e tren, amestecat cu fornetti, salam si colonie. Ah, si caine! Intra dupa mine, in bratele stapanei, si poposeste pe locul liber de alaturi.
- Ooooooo, un cateeel!!!! Exista si aici catei in case? - intreaba doamna carunta cu firimituri in poala si continua: Noi venim din America. Acolo nu sunt caini pe strazi, da in case au destui... Si merg pe strada cu punga dupa fundu lor sa nu faca mizerie. Cu asta ce faci daca il scapa? - se intereseaza cu gura plina.
Vorbeste la fel de tare, dar stapana cainelui nu o aude pentru ca are castile bine infipte in urechi. Asculta rock, la fel de tare cum vorbeste doamna. Cainele nu asculta nimic, dar isi scutura des coama spre mine. Si se scarmana insistent. Oare daca iau acum un puric, cand scap de el? Si oare daca iau mai multi se inmultesc pana la destinatie?
E cald... Ne privim in tacere, transpirati. Doamna mananca in continuare fornetti. Domnul sandvis. Stapana muzica. Iar cainele purici...

Ies iar pe hol. Sa caut un alt compartiment de data asta. In cel de alaturi, cu usa deschisa, sta in picioare o tanti cu batic. Cu o mana proptita in geam, vorbeste tare. Mai tare decat vecina mea de scaun. In mana libera are un mobil pe care il tine in fata, la vreo 20 de centimetri de gura. Vorbeste la telefon... Nu o intrerup.
Urmatorul compartiment e liber. Ma instalez si respir.
- Prezentati biletul!!!
Tresar. Prezint. Imi rasare o idee
- Fiti amabil, m-ati putea ajuta ajuta sa.... (usa se tranteste si controlorul dispare) ...sa deschid geamul - continui din inertie, doar pentru mine.
Nu-i nimic. Poate mai trece. Il pandesc si repet politicos.
- Nu, ca are cui. Privesc probabil tamp, asa ca detaliaza: Cand are cui, e blocat.
Logic, nu? Ma uit in zadar dupa cui. Indraznesc totusi:
- Iertati-ma, dar de ce e asa cald in tren?
- Pai am bagat caldura! Daca era frig era bine?!
Nu era bine... Ma scufund in scaun.. Si in praf. Apoi scot pixul si ma afund in cele doua coli pe care le aveam intamplator la mine...

PS - intarzierea la drumul "dus" a fost de 13 minute. Nesemnalata pe panoul de Sosiri. La intors intarzierea a fost in jur de 50 de minute, declarata pe perete ca 30 min.
Drum bun, calatorilor!

Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii, pentru cei cunoscuti si necunoscuti care au nevoie de ajutor. Asadar, saptamana asta, va propun sa ridicam impreuna un gand de rugaciune pentru:

- Gabriela de 7 ani si Adrian de 14, doi copilasi in stare de soc dupa ce si-au gasit tatal spanzurat in bucatarie. Pe mama lor o cheama Luminita.

E inca un apel de durere, pe site-ul neobositei noastre Maici Siluana...


M-a impresionat initiativa Nicoletei de a ne ruga pentru aproapele macar intr-o zi a saptamanii, macar pentru cativa dintre cei pe langa care trecem zilnic si ne cer (in cuvinte sau fara vorbe) sa facem ceva pentru ei. Cred ca rugaciunea pentru cel in durere (frate, dusman, crestin ori pagan) ar trebui sa fie un reflex al credinciosului. Dar poate e nevoie de exercitiu inainte de a dobandi acest reflex.

Cred, asadar, ca pomelnicul nostru comun de fiecare seara s-ar imbogati daca am aduce in fata Domnului nu doar pe noi si pe cei dragi sau cunoscuti ai nostri, dar mai ales pe cei care ne-au cerut sa ne rugam pentru ei. Cunoscuti si necunoscuti.

Frumos zicea un parinte ca pomelnicul e targa pe care aducem in fata lui Hristos pe cel olog, care nu mai poate sa vina singur. Deci propun sa adaugam, cu voia voastra, pe cativa dintre cei pentru care Maica Siluana ne-a cerut zilele acestea sa ne rugam (scriu numele ca sa le preluati de vreti, si apoi cateva vorbe din marturiile lor):

- Otilia care se gandeste sa avorteze
- Andreea cu probleme psihice
- Liana Sorina care vrea sa se sinucida
- Mariana si fiul ei bolnav, Valentin Constantin
- Cornel, bolnav si deznadajduit

Otilia are 18 ani si se gandeste sa avorteze:
"...De curand a aflat si mama mea, care ma sfatuieste sa fac avort. De fapt toti din jurul meu ma sfatuiesc acelasi lucru. Nu stiu ce sa mai fac. Ai mei nici nu vor sa conceapa sa nasc acest copil, ar fi prea rusinos pentru ei, desi am incercat sa le explic ca mult mai rusinos e sa fac avort. Singura solutie ar fi sa ma mut de acasa. Dar nu ma voi putea descurca cu banii. Citesc atatea articole pe net si vad ca exista multe femei care au tot felul de vise premonitorii care le impiedica sa faca avort. Eu nu am avut asa ceva. Incep sa ma gandesc ca Dumnezeu nu doreste sa nasc acest copil."

o frantura din viata Andreei aici :
"Sunt bolnava mintal si boala mea este foarte grava. De doi ani si jumatate ma chinuiesc si tot nu m-am vindecat, cu toate ca doctorii mi-au prescris niste medicamente foarte puternice. Problema mea este ca imi vine sa ma sinucid, adica imi este atat de rau, incat nu mai pot suporta, si ma gandesc sa ma sinucid, desi stiu ca in acest fel voi intra in chinul cel vesnic. De fapt nu am vrut niciodata sa fac acest lucru, dar daca ati vedea in ce hal sunt (nu pot sta in picioare, pentru ca simt in creier niste convulsii si niste socuri electrice), atunci poate ca mi-ati da dreptate. Eu nu mai am nadejde de vindecare, dar nu stiu cat ma voi putea abtine sa nu ma sinucid. Cand ma gandesc ca am doar 34 de ani, ma ingrozesc. As vrea sa fiu la sfarsitul vietii, sa mor odata, pentru ca oricum ma simt ca o moarta (nu am sentimente, nu am emotii, nu ma pot ruga, nu pot citi, nu pot avea un serviciu normal, nu pot sta la slujba in biserica etc.). De aceea as vrea sa va rog si ii rog pe cei care citesc acest mesaj sa se roage pentru mine, sa nu ma sinucid. "

Iata si mesajul Marianei :
"Sunt mama a trei baieti si va scriu cu inima sfasiata de durere. Baietelul meu in varsta de opt ani, care se numeste Valentin Constantin, s-a nascut cu mai multe boli: intercontinenta urinara (face tot timpul pipi pe el deoarece vezica urinara nu i se inchide), intercontinenta fecala (s-a nascut fara o parte din nada fundului), pareza faciala pe partea dreapta si malformatii congenitale la ambele picioare (degetele le are unele peste altele si calcaiele crescute in afara mult prea mult) (...) El este la scoala clasa intai si toti copiii rad de el ca poarta pampers si la ora actuala. De aceea va scriu acest mesaj, va rog rugati-va si pentru noi!"

Altcineva scrie aici Maicii:
"Rugati-va si pentru Liana Sorina. Se gandeste la cea mai usoara cale de sinucidere si nu o gaseste.A trait si traieste intr-o familie in care tatal este alcoolic si violent. (Sarmanul chinuit, striga la Dumnezeu dar nu ajunge la spovedanie. Nici Liana nu si-a gasit duhovnicul potrivit) Acolo unde a muncit mai mereu a fost insuficient platita si inselata la plata."

Despre Cornel a scris altcineva aici:
"De la firma unde lucreaza (suntem colegi de serviciu) a fost lasat acasa cu 75%, opt nopti la rand n-a dormit deloc. Pe acest fond de oboseala si stres a facut infarct. Acum este internat in spital de aproape doua saptamani si, desi i-au fost administrate diferite medicamente, n-a dormit deloc. Mi-a marturisit in aceasta seara ca in acele opt zile in care n-a dormit, acasa fiind, a avut multe ganduri sinucigase. Sa ne rugam pentru fratele Cornel, ca Bunul Dumnezeu sa-l intareasca sa poata trece cu bine prin aceasta incercare."

Adaugati, rogu-va, pe oricine simtiti. Si sa ii pomenim impreuna.


Iata, am suit impreuna o treapta a postului - prima saptamana.
Ma duce gandul la cuvantul unui parinte drag care mi-a spus candva ca in viata duhovniceasca nu exista decat suis si coboras. Nu exista stagnare. Cand crezi ca stai pe loc, cel mai probabil esti in cadere libera. Impartasesc impreuna calatorilor (si nu numai lor) ce am inteles (nu zic invatat) saptamana trecuta:

- ca e usor sa iert generic -adica pe oricine spune "iarta-ma" dar NU mi-a gresit cu ceva anume

- ca e anevoios sa iert cu adevarat (fie ca mi-a cerut-o sau nu) pe cel care m-a ranit cu adevarat

- ca e simplu sa zic "iarta-ma" pentru nimic si nimicuri, dar foarte greu sa imi cer iertare cand ma incovoiaza vina

- ca nu prea stiu sa imi cer iertare cu inima franta, ci doar din varful buzelor

- ca pentru unii oameni e mai simplu sa isi ceara iertare-generic, non-stop, decat sa numeasca pentru ce vor sa fie iertati

- ca iertarea adevarata e o lucrare, nu un gest de moment, cum e si iubirea. Nu poti spune "gata, am iertat (sau am iubit), de acum pot sa trec mai departe". Trebuie sa inveti sa ierti mereu si mereu, si sa iubesti iarasi, si de fiecare data...

Deci treapta iertarii eu nu cred ca am suit-o, dar macar am ajuns la baza ei, am vazut cat e de inalta.

Am mai intrezarit in saptamana asta o capcana a postirii in care imi pare ca lense picam: uneori suntem atat de preocupati de privatiunile pe care ni le impunem (cu drag si sinceritate) incat uitam scopul postirii. Nu postim ca sa ne simtim impacati de reusita, ci ca sa invatam ca suntem facuti spre a "ne hrani" cu orice cuvant al Lui Dumezeu. Deci asta ar trebui sa fie scopul lipsirii de mancare, televizor, internet si alte distrageri. Uneori, insa, parca suntem asa preocupati de mijloc, si rigurozitatea implinirii lui, incat ramanem blocati acolo si uitam scopul.

Ma invartesc, profesional, intr-o lume pe care multi ati numi-o laica (eu am renuntat la categorisiri din astea) si constat ca postitul e un soi de moda - foarte multi "laici" care nu au nicio legatura cu Biserica, oameni care nu stiu diferenta intre Vecernie si Liturghie, care nu intra in biserica nici macar o data pe an, care nu au duhovnic, postesc si fac milostenie in posturi. Nu stiu cat de surprinzator pare, dar pe mine stiu ca m-a mirat candva...
Stiu oameni educati si needucati, bogati sau mai putin, cu diferite pareri despre ceea ce numesc Spiritualitate, si care fac faptele exterioare ale postului fara sa fie sau sa se revendice drept credinciosi. Dar nu implinesc porunca Iubirii, se opresc la niste mijloace exterioare pe care "nu strica sa le faci", fara sa ajunga la scopul postului, fara sa slujeasca aproapelui.
Si ma intreb: daca am reusit sa postim (de mancare, de internet sau de altceva) si nu ne-a durut durerea celui de langa noi, am plinit porunca lui Hristos ori moda postului? Daca am ajunat cat am avut binecuvantare, dar am trantit "usa" in nasul celui care a nazuit la un cuvant sub pretextul ca "postim" (si deci "am redus comunicarea") se cheama ca ne nevoim pentru Hristos?
Oare postul "exterior" nu ar trebui sa fie un gest subinteles si abia de aici inainte sa inceapa postirea? Fireste ca nu mancam de dulce si renuntam la distrageri (nici nu vorbesc de distractii) dar asta e o treapta pe care o urca si necredinciosii.
Dincolo de asta, care e adevarata treapta a postului, fratilor?

Daca, la sfarsit, vom fi intrebati cat am iubit (nu cat am postit)?



Un canadian, doctor în economie, convertit la creştinism a căutat - şi susţine că a şi găsit - calea către managementul ortodox. Între măsurile pe care le promovează: susţinerea familiilor cu mai mulţi copii şi a săracilor, ajustarea programului pentru femeile însărcinate. Le-a aplicat, lalolaltă cu alte măsuri, în companiile sale din SUA, realizând profit şi nu pierdere.

Pentru că a luat contact cu Ortodoxia într-o paroxie românească din Canada, a dorit să îşi împărtăşească experienţa fraţilor întru credinta.

Tema conferinţei: O viziune creştină aspura managementului economic

Duminica Ortodoxiei, ora 18.00, in Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti (Eroilor)

Parintele Savatie ne propune ca in prima saptamana a Postului Mare (adica de azi pana duminica) sa luam o pauza de Internet si sa umplem timpul castigat cu ceva mai folositor. Nu e doar o invitatie la boicotarea lumii virtuale, ci o chemare la inmultirea rugaciunii.
Iata un indemn minunat, pe care intentionez sa il urmez:

"A început postul mare. Întreaga Biserică s-a adunat în această seară dornică să dobîndească şi să dăruiască iertare. Ne-am cerut iertare unul de la altul şi de la Dumnezeu. Aşa cum am iertat fiecare, am fost iertaţi şi de Dumnezeu. Acest început de post trebuie să pună capăt unei perioade destul de tulburate prin care am trecut cu toţii. Să ne scuturăm de tot ce a fost rău pentru a putea sta liniştiţi, măcar puţină vreme, în faţa lui Dumnezeu. O săptămînă de rugăciune este cel mai binevenit demers pentru limpezirea şi unirea noastră a tuturor. În această săptămînă îmi declar blogul închis şi îi îndemn şi pe ceilalţi fraţi care administrează bloguri şi site-uri ortodoxe să boicotăm pentru o săptămînă internetul. Oricum, sînt sigur că în această vreme în lume nu se va întîmpla nimic mai important decît metaniile pe care le vor bate preoţii şi credincioşii în biserici şi în cămările lor.
Părintele Arsenie Papacioc mi-a zis odată că nu există pe lume un lucru mai mare decît lacrima pocăinţei. Cine ştie, poate că Dumnezeu ne va da în aceste zile măcar o astfel de lacrimă care să valoreze mai mult decît întreaga lume cu toată mîndria şi deşertăciunea ei.
Îmi cer iertare de la toţi cei care se vor întîmpla să citească aceste cuvinte, dar şi de toţi cei care mă cunosc, pentru tot cu ce le-am greşit vreodată. Pe mulţi i-am jignit şi pe mulţi i-am smintit cu faptele şi cuvintele mele. Fac metanie tuturor dorind să fiu iertat. La rîndul meu, iert pe toţi cei care au simţit vreodată că mi-au greşit cu ceva şi Îl rog pe Dumnezeu să ne ierte, ca unul ce singur are putere a ierta.
Un post plăcut tuturor! Ne revedem la Duminica Ortodoxiei!"

Va rog la randul meu: iertati-ma pentru opiniile care v-au suparat; iar cei care ma cunoasteti iertati-ma pentru toate cele pe care stiu ca le-am gresit si pentru greselile de care nu imi dau seama.
Fiti binecuvantati cu totii!


Incepe, iata, calatoria...
Am o emotie aparte pentru ca e o calatorie aparte, dar si pentru ca vom calatori impreuna. Pentru ca e seara iertarii, imi si va readuc inainte cateva cuvinte de la o seara filocalica a anului trecut. Parintele Vasile a fost intrebat daca Iertarea e o jertfa?

Si iata ce a raspuns:

"NU, iertarea e o cinste. Noi nu am primit porunca sa iertam, ci am primit dreptul sa iertam. Ni s-a facut o onoare -- onoarea de a fi asemenea lui Hristos, singurul care poate ierta. El ne-a oferit noua sansa sa ne indumnezeim, sa ii fim asemenea, dandu-ne dreptul sa putem ierta. Cine sunt eu sa spun: "Te iert"? Doar Hristos are acest drept. Si ne cheama la impreuna lucrare cu El. De asta iertarea (cum si iubirea si jertfa) transfigureaza omul - pentru ca e o putere dumnezeiasca. De asta iertarea aduce mai multa binefacere celui care o ofera decat celui care o primeste - pentru ca e un atribut al lui Dumnezeu oferit omului."

Nu mai insirui acum lista cu ce imi propun. Vreau sa fac macar putin din ceea ce ar fi firesc in orice perioada a anului: sa ajung mai des la biserica pentru ca rugaciunea in biserica nu poate fi inlocuita cu nimic.
Si mai vreau sa imi caut bucuria...


Biserica are (in sfarsit) o pozitie publica cu privire la mult disputatele pasapoarte biometrice. Intr-o declaratie de presa, purtatorul de cuvant al Patriarhiei a explicat ca "666 e totusi doar o cifra, nu inseamna ca daca e scrisa pe un gard si trecem pe acolo e o problema", ca "Biserica se dezice de atitudinile si declaratiile care au generat confuzie si panica in randul credinciosilor cu privire la presupusele pericole pe care le reprezinta introducerea noilor acte".
In fine, parintele Stoica a anunat ca isi va face "impreuna cu un alt coleg" pasaport biometric si ca nu stie care va fi optiunea parintelui Patriah in aceasta privinta atunci cand ii va expira documentul valabil pe care il detine.
Totusi, "in spiritul democratiei", Biserica va propune Guvernului modificarea legii, astfel incat cei care nu doresc aceste pasapoarte din diferite motive, sa primeasca pasapoarte temporare de tip vechi.

Asta a fost declaratia televizata a reprezentantului Patriarhiei, la capatul celor doua zile de lucrari ale Sinodului. Iata si continutul comunicatul oficial (publicat aici)

1. Ia act de scrisoarea nr. 638 din 28 ianuarie 2009 a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresată Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care se solicită o serie de precizări în legătură cu noile paşapoarte electronice care includ date biometrice. (vezi anexa 1).

De asemenea, ia act de lămuririle aduse prin adresa nr.3622071 din 5 februarie 2009 a Ministerului Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Paşapoarte (vezi anexa 2) din care rezultă două asigurări importante:

a. A avea un paşaport este un drept şi nu o obligaţie, paşaportul fiind un document eliberat la cerere pentru cei ce doresc să călătorească în afara spaţiului Uniunii Europene. Astfel, se deduce că cei care invocă obiecţii de conştiinţă sau motive religioase au libertatea să nu solicite acest nou tip de paşaport;

b. Fiecare cetăţean are dreptul de a cunoaşte în mod direct conţinutul datelor personale incluse în noul paşaport electronic care include date biometrice.

2. Constată că însăşi opinia Comisiei Europene exprimată, la 16 martie 2005, prin Grupul European pentru etica în ştiinţă şi noile tehnologii este împotriva implantării în corpul uman a cip-ului electronic: „utilizarea pentru scopuri nemedicale a implanturilor de informare şi comunicare constituie o potenţială ameninţare la demnitatea umană şi societatea democratică” (pct. 6.4), iar „implanturile destinate supravegherii ... ar putea fi folosite de către autorităţile statale, indivizi sau grupuri pentru a creşte puterea lor asupra altora” (pct. 6.4.4).

3. Întrucât unele persoane au reticenţe faţă de paşapoartele biometrice, se va interveni pe lângă instituţiile Statului Român (Preşedinţie, Parlament, Guvern) cu solicitarea de a se adopta măsurile necesare pentru modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare prin extinderea prevederilor referitoare la cazuri de urgenţă (paşaport temporar) şi la cazuri când, din motive de conştiinţă sau religioase, persoana nu doreşte paşaport electronic care include date biometrice.

4. În viitor, orice iniţiativă de interes general bisericesc, care provine dintr-o eparhie, trebuie, mai întâi, analizată şi dezbătută la nivelul centrului eparhial şi al sinodului mitropolitan, iar apoi să fie înaintată Sfântului Sinod, spre dezbatere şi hotărâre.

5. Văzând tulburarea provocată de opiniile confuze şi contradictorii cu privire la noile paşapoarte biometrice, Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mânăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare. Astfel, Dumnezeu ne va lumina, ne va apăra de tot răul şi ne va ajuta să săvârşim binele.

Cred ca de fapt indiferent ce decizie ar fi luat Biserica tot s-ar putea gasi, ca intotdeauna, unii care sa condamne. Daca zicea Sinodul ca pasaportul e "unealta diavolului", radea isteric toata crema activistilor pentru democratie, libertate si celelalte (si poate ridicau din sprancene credinciosii care viseaza la permise de calatorie in afara UE).
Acum, s-ar putea sa zica mai mult sau mai putin isteric (am constatat ca isteria e, din pacate, o caracteristica nationala) sa zica deci vreunii crestini ca Biserica face compromisuri de dragul de a nu fi catalogata (iarasi!) drept inapoiata si ingusta.

In ce ma priveste, cred ca isteriile de orice fel pe orice teme sunt paguboase si consuma inutil energia - energie care ar trebui folosita in alte scopuri.
E simplu: crezi ca biometria asta iti asigura pasaportul spre Iad? Iti intrebi duhovnicul si daca iti confirma, renunti la calatoriile in afara UE. Renunti sa-ti innoiesti pasaportul, care e doar un drept nu si o obligatie, cum bine remarca Sinodul. (mai poti renunta cu aceasta ocazie si la carduri bancare, card de identitate si la toate produsele alimentare sau nealimentare care contin coduri de bare, in functie de cat de departe esti dispus sa mergi cu onestitatea deciziei) Apoi, iti vezi linistit in continuare de viata, rugaciune si ascultare.
Crezi ca cipul e inofensiv pe calea mantuirii? Faci acelasi lucru: iti intrebi duhovnicul si daca iti confirma, il folosesti continuare, continuandu-ti in tihna viata, rugaciunea si ascultarea.

Si mai cred ca diavolul e ceva mai subtil decat ne-ar placea sa credem. Am convingerea ca detinerea unui act/card/cip biometric nu e o conditie necesara si suficienta mantuirii ori nemantuirii. Ingrijoratoare e insa tendinta de supraveghere a persoanei spre care ne indreptam - dar asta e cu totul alta discutie. Cat despre "sfarsitul lumii", acum 2000 de ani, Sfantul Ioan Evanghelistul parca spunea ca va veni "in curand". Deci cred si eu ca asa e, se apropie, in curand. Pana atunci, va mai pun inainte si raspunsul Maicii Siluana care a fost intrebata aici daca "acceptarea pasapoartelor biometrice inseamna lepadarea de Hristos".

"Te rog, om drag, pune aceasta intrebare direct lui Dumnezeu, mai intai prin parintele tau duhovnic, apoi in rugaciunea de fiecare seara. Sa-L rogi la fel de frumos cum m-ai rugat pe mine si vei primi raspuns cu siguranta, pentru ca El te iubeste mai mult decat te iubesc eu. Si mai adauga si aceasta intrebare: „Doamne, ce din ce am facut si gandit astazi a fost lepadare de Tine?”.
Apoi primeste tot ce-ti spune constiinta si pocaieste-te!
Apoi, mutumeste-I pentru harul si darul pocaintei si nu deznadajdui! Dar nici sa nu cazi intr-o stare care ti-ar aduce pieire vesnica. Nu uita nici o clipa ca daca Domnul te-a ales sa te nasti in aceste vremuri si tu ai ales sa fii cu El, nu te va parasi! Orice vom patimi, sa fie cu El si in El! Si tot cu El si in El sa ne fie si toata bucuria, de la cea mai simpla pana la cea mai sfanta.
"



Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii, pentru cei mai mult sau mai putin cunoscuti, din jurul nostru, care au nevoie de ajutor.


Un gand de rugaciune astazi pentru

- ierarhii nostri. Miercuri si joi are loc Sinodul BOR care va lua in discutie, intre altele, relatia cu Biserica Greco-Catolica pe fondul disputelor privind retrocedarea bisericilor in litigiu din Ardeal.

- Maria bolnava - mama mea, care dupa cateva zeci de ani de munca intr-un combinat chimic al patriei sufera - tot mai puternic, vad - in urma inhalarii de gaze toxice.


Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii, pentru cei mai mult sau mai putin cunoscuti, din jurul nostru.

Pentru ca in 18 februarie 1952 a plecat din lumea asta Valeriu Gafencu - supranumit Sfantul inchisorilor, va propun ca saptamana asta sa ridicam impreuna un gand de rugaciune... mai curand catre el decat pentru el.


Multumesc Ancai pentru ca mi-a amintit asta semnificatie a zilei care acum se inchie. Preiau de pe blogul ei un fragment care povesteste ultimele lui clipe de viata:


"Am trăit atunci o bucurie şi o deplinătate cum rar am mai simţit. Cred că Hristos era prezent în Valeriu şi numai aşa îmi pot explica starea lui de har, cât şi uimirea mea şi a prietenilor care erau de faţă. Cu ultimele puteri mi-a spus:
- În primul rând, gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El fără nici o îndoială. Sunt fericit să mor pentru Hristos. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea. Fiţi tari în credinţă, căci Hristos va birui toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci furi şi tâlhari caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!
S-a oprit puţin ca să tragă aer în piept. Apoi a continuat:
- Vă mulţumesc din suflet pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Rostul suferinţei noastre este schimbarea la faţă a lumii. Creştinătatea trebuie să pună un început nou, mai curat, mai aproape de Adevăr… Rog să mă iertaţi… Să mă ierte orice om faţă de care am greşit cu ceva… Gândesc cu multă dragoste la mama şi surioarele mele. Doresc să meargă pe calea Domnului. Vă rog să aveţi grijă de ele…
Trecuse de orele 12. Afară ningea cu fulgi mari, catifelaţi, care se zbenguiau în văzduh. Bolnavii au servit masa. Valeriu via şi se stingea în acelaşi timp. Respira greu. Vorbea tot mai rar. Eu eram tot mai profund mişcat.
- Ioane, a zis el, să duceţi duhul mai departe! Aici a lucrat Dumnezeu!
A urmat o pauză îndelungată. S-a congestionat puţin la faţă şi apoi a redevenit senin, frumos, fericit. A putut să mai rostească:
- S-a sfârşit!
A ridicat ochii albaştri spre cer şi am văzut cum se descopereau în ei minuni tot mai adânci, tot mai uimitoare. Totul era făcut din lumină nepământească dar real, un fel de realitate desăvârşită a cărei vedere te face fericit. Plângeam în hohote. Şi-a dat sufletul către orele 13 în ziua de 18 februarie 1952. Clopotele de la Schit au prins să vestească. Lacrimile mele au încetat. Valeriu era frumos, mai frumos ca oricând. Am stins lumânarea mică ce fusese aprinsă în ultimele lui minute de viaţă. L-am îmbrăcat cu hainele părintelui G.. În gură i-am pus, aşa cum mă rugase, o cruce mică de argint pe care o salvase din toate percheziţiile („ca să fiu recunoscut!” mi-a explicat el). A sosit targa. Toţi deţinuţii se aflau în curte în aşteptare. Când am trecut cu el către poartă ne-am oprit, iar ei s-au descoperit şi s-au închinat. L-au luat în primire doi deţinuţi de drept comun care aveau misiunea înmormântărilor. Două zile a fost ţinut în curtea mare, sub fulgii de zăpadă şi a fost îngropat noaptea. O parte din lucruşoarele lui le-a luat temnicerul, dar multe au fost păstrate de prieteni ca amintire. La mormântul lui nu a fost pusă nici o cruce şi nici nu i s-a scris numele nicăieri. Vestea despre viaţa lui a străbătut toate temniţele şi mulţi îl pomenesc cu evlavie. Amin. "

Sergiu

Scriam aici - la Ruga de miercurea trecuta - despre Sergiu, un tanar din Bacau care voia sa se sinucida in 14 februarie. A trimis un mesaj aici, adica pe site-ul Maicii Siluana, in care isi anunta "a doua si ultima tentativa de sinucidere". In ziua in care ar fi urmat sa puna gandul in practica a trimis un nou mesaj, pe acelasi site de consiliere al Maicii. Il postez, spre slava Domnului si spre intelegerea puterii impreuna-rugaciunii:

Sarut mana, Maica Siluana!

Sunt baiatul care ar fi trebuit sa faca acel gest astazi 14 februarie 2009, dar nu stiu cum, sincer nu pot sa imi explic, am inceput sa am o teama deoarece la prima tentativa nu am avut frica deloc, insa acum am asa o stare de frica, uneori simt cum mi se molesesc picioarele; nu am m-ai patit asa ceva pana acum. Poate este cumva din cauza ca atat de multi oameni s-au rugat pentru mine. Sincer nu imi pot explica, este prima data cand patesc asa ceva, acum cand scriu aceste versuri plang un pic. Nu stiu de ce dar plang de simt si lacrimile ce gust au. Am zis: Doamne daca acesta este semnalul de a nu face gestul promit ca nu te voi m-ai dezamagi si iti voi multumi.

Vreau sa multumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine. Simt asa o usurare in suflet ca si cum m-as fi nascut acum pentru prima data, nu stiu de ce.

Sergiu


Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii, pentru cei cunoscuti si necunoscuti care au nevoie de ajutor. Asadar, saptamana asta, va propun sa ridicam impreuna un gand de rugaciune pentru:

- Sergiu, un tanar din Bacau care vrea sa se sinucida in 14 februarie. A trimis un mesaj aici, adica pe site-ul Maicii Siluana, in care isi anunta "a doua si ultima tentativa de sinucidere". Sa nu ii fie asa. Domnul sa ii incalzeasca si mangaie inima ranita.

- Luca, un tanar care a suferit recent o operatie pe inima

- Cosmin, un alt tanar care a primit zilele astea vestea mortii tatalui lui, care nu e crestin practicant si care deocamdata nu stie cum sa traiasca acesta experienta, decat prin negare...



Cei care aveti televizor ori mai rasfoiti ziare, asistati vreand-nevrand la despicarea in varii fire a sistemul sanitar romanesc. Pe scurt: cat de prosti sunt doctorii si cum trebuie asmutiti pacientii impotriva lor.
Au fost relatate, cu specific entuziasm isteric, cazurile (tragice, de altfel...) ale unor oameni care au murit la scurt timp dupa ce le-a fost refuzata internarea ori in vreme ce erau trimisi de la un spital la altul. O femeie si fatul pe care il purta au murit pe masa de travaliu pentru ca singurul medic ginecolog din spital nu era acolo. Completez cu un detaliu: doctorul plecase acasa dupa o garda de 36 de ore! In fine, e un subiect bun de exploatat, deci presa spumega – drept urmare autoritatile se simt datoare sa para responsabile: cativa medici au fost demisi.

Si atat.
Bun. Si mai departe? Sa ne intelegem, nu tin nimanui partea (nici a medicilor, nici a pacientilor, cu atat mai putin a pretinselor mass-media), dar simt nevoia sa pledez pentru o privire ceva mai adanca asupra situatiei.
Stim ca exista medici incompetenti. Dar sa depasim putin discutia asta. Am dat, intamplator, peste scrisoarea deschisa a unui medic din Bucuresti adresata Ministrul sanatatii - a facut valva in lumea medicala, dar cam atat. E scrisa de seful sectiei de Chirurgie Toracica de la Spitalul Municipal Bucuresti.
L-am cunoscut pe omu asta si va recomand cu toata seriozitatea, cititi-o… Poate ajuta sa intelegem un pic mai bine ce se intampla in spitalele din tara asta!
O gasiti aici: http://sebastian-corn.tapirul.net/370/scrisoare-deschisa-ministrului-sanatatii-un-autodafe/
Adaug ca in Romania nu exista un Ghid de practica pentru medici. Ministerul Sanatatii se multumeste, insa, sa demita din cand in cand cate un director de spital, in urma unor vizite inopinate (care dau atat de bine la imagine).

Normele europene privind clasificarea urgentelor au fost introduse luna trecuta, dupa ce un medic ar fi gresit nerespectand niste reguli inexistente in Romania.

Mai adaug doar ca in Romania bugetul alocat sanatatii e de 4 la suta din Produsul intern brut, in conditiile in care media europeana e de 8 procente. Numai ca PIB-ul Romaniei e de 10 ori mai mic decat al Uniunii. Asadar, pretinsa reforma a sanatatii ar trebui facuta cu de 20 de ori mai putini bani decat intr-o tara in care sistemul functioneaza.

Dincolo de subfinantare, nu exista sustinere politica pentru reformarea sistemului, cum nici cativa oameni responsabili care sa intocmeasca un plan de restructurare. Sa zica ce, cum, cand, de cine, cu ce bani... ar trebui facut.


Ma alatur din nou initiativei Nicoletei - de a ne ruga, macar intr-o zi a saptamanii, pentru cei cunoscuti si necunoscuti care au nevoie de ajutor.Asadar, saptamana asta, va propun sa ridicam impreuna un gand de rugaciune pentru:

- Geo, un tanar coleg de la serviciu care a facut pneumonie dupa Craciun, urmata de spitalizare si apoi multe complicatii. Zilele astea medicii au descoperit ca i s-a format un chist pe unul dintre plamani si ar fi nevoie de extirpare chirurghicala... Intre timp, sotia i-a nascut primul lor copil...

- pentru Ileana si fetita ei bolnava, Maria. E tulburator exemplul trairii lor si al durerii de dincolo de cuvinte...

SOS molii!!!!

Dragelor, am nevoie de ajutor: am zarit prin casa asta in care m-am mutat de curand molii:((
Si nu cred ca o sa convietuim in pace, deci ajutati-ma sa le starpesc. Nu pot sa dau cu spray toata ziua ca o sa mor eu inaintea lor.. S-a mai izbit cineva de zburatoarele astea, aveti vreo metoda minune?

M-am pomenit cu o leapsa de la Anca, asa ca raspund cu drag provocarii.
Deci: care sunt lucrurile pe care nu ti-ai dori in veci sa le vezi la tine in casa (in materie de amenajari si decoratiuni interioare)?

In primul rand marturisesc ca imi doresc o casa, dar asta nu inseamna ca nu am deja fantezii cu privire la decoratul ei:)) (...sa mai adaug ca visez la o casa, nu la un apartament?)
Zicea Anca de spatii largi, luminoase si aerisite (de care ea are parte din belsug in faina casuta;). Ei bine, cam asa imi doresc si eu...
- mi-ar placea dressing, ca sa nu mai vad sifoniere pt haine (oricum, imi displac feluritele soiuri de mobile inutile si ingramadite)
- sa nu vad obiecte de plastic (decorative ori nedecorative), nici bibelouri, mileuri, tablouri, vitrine cu vase, jaluzele...
- nu imi plac materialele reci - indiferent la ce ar fi folosite (marmura, otel, sticla multa...)
- si, in fine, nu imi plac bucatariile si baile mici!!! as vrea ca bucataria mea sa fie maaaare, luminoasa, si bineinteles calda;) iar baia spatioasa si vesela.

Sigur ca o sa imi spuneti ca exista multe ingradiri care o sa imi limiteze fanteziile. Stiu asta.. Dar nu e interzis sa visezi, nu? ;)
Dau mai departe leapsa la Ramona si Irinuca.

Cuplurile care fac mai mult de doi copii sunt 'iresponsabile', deoarece creeaza o povara de nesuportat pentru mediul inconjurator -- sustine consilierul britanic pentru probleme de mediu.

E o informatie care mi-a strapezit ochii in asta cu pace (pana acum) duminica (si pe care am gasit-o la Hotnews, preluata din timesonline.com). Cititi, dara, si luati aminte:

"Jonathon Porritt, care conduce comisia guvernamentala pentru dezvoltare sustenabila, sustine ca limitarea cresterii populatiei prin metode contraceptive si legalizarea avortului ar trebui sa se afle in centrul politicilor mondiale de lupta impotriva incalzirii globale.
El afirma ca liderii politici si activistii pentru mediu ar trebui sa renunte la ascunderea adevaratei probleme: incalzirea globala este cauzata de expansiunea continua a populatiei. Un raport al comisiei, care va fi publicat luna viitoare, afirma ca guvernele trebuie sa promoveze politici de reducere a populatiei printr-o mai buna planificare familiala.
"Cred ca vom alege o pozitie prin care sa le spunem oamenilor ca a avea mai mult de doi copii este iresponsabil".
Optimum Population Trust, un grup condus de Porritt, afirma ca doxidul de carbon produs de fiecare copil nascut in Marea Britanie, de-a lungul vietii, este echivalentul cantitatii absorbite de de doi acri si jumatate de padure de stejari batrani."

Deci nu trebuie sa renuntam la nimic din cele care ne intoxica si au intoxicat pana la sufocare pamantul asta. Ci doar, pentru inceput, sa renuntam la copii. Va veni, poate, si vremea cand ni se va sugera sa impuscam batranii?!

Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire