Blogger Template by Blogcrowds

Prietenie



Acum o vreme am inteles - ca revelatie - ca nu pot lega o prietenie adevarata decat cu cineva aflat pe calea credintei. Logic cumva: nu ma pot lega esential decat de cineva cu care impart ceva atat de esential ca dorinta de mantuire. Asa mi-am explicat cum ani la rand nu am depasit bariera amicitiei cu oameni alaturi de care mi-am petrecut mult timp, dar care traiau in afara Bisericii.
Mi s-a parut o concluzie "oarecum definitiva":) Ca ce ar mai fi putut sa se schimbe? - gandeam.
Apoi am cunoscut un om de care teoretic m-as fi putut apropia caci impartaseam incercari si nelinisti duhovnicesti... nu zic identice, da macar similare. Aveam o dorinta comuna: mantuirea. Dar fiecare pas inspre acel om a fost o confirmare ca nimic nu ne leaga. Si, mai mult, ca nu aprob nici admir nimic din acel caracter uman.
Intre altele, lipsa delicatetii acestui crestin imi strange si acum stomacul. Si stiu ca nu vreau sa am de-a face cu astfel de oameni.
A urmat apropierea de alte persoane. O crestina practicanta m-a ajutat sa inteleg cum NU vreau sa fiu, cum NU vreau sa comunic, cum NU vreau sa relationez. Iar o persoana necrestina m-a invatat ce inseamna de fapt rabdare si empatie in prietenie. Empatie de care aveam nevoie in niste momente dificile si pe care nu am primit-o din alta parte.
Ce am invatat eu si recomand si la altii:
- sa nu impartim oamenii in "buni" si "ingrozitori" (vorba cuiva...)
- sa nu pretindem ca dorinta de a fi credinciosi ne face automat buni. Avem inca fiecare multe de invatat de la fiecare dintre cei care ne ies in cale. Mai ales de la cei potential "ingrozitori"
- sa nu uitam totusi ca porunca nu e "iubeste pe cel credincios" ci "iubeste-ti aproapele". Aproapele credincios (bineplacut ori ba) si aproapele necredincios (aidoma). Surpriza e, uneori, tocmai ca un "aproape necredincios" te va iubi mai mult decat cel care (iti) e credincios. Acesta din urma poate crede uneori ca nu e nevoie sa mai dovedeasca nimic, ca e destul ca te pomeneste in rugaciune, ca nu mai e dator sa faca si faptele iubirii.
Eu cred ca faptele prieteniei si ale iubirii sustin prietenia si iubirea. Asa cum faptele credintei sustin credinta.
Si mai cred ca e atat de important sa invatam sa comunicam. Cu noi insine, cu ceilalti si cu Domnul. Asta e fundamental. Si poate cel mai greu. De cate ori nu stam in fata unui prieten si nu simtim cand il doare si mai ales ce.
Delicate si complicate treburi, nu? Dar de luat in seama - zic - macar din cand in gand;)

5 comentarii:

Foarte frumos, Ioana!

Ma bucur ca n-ai renuntat la blog, scri lucruri faine pe aici :D.

Legat de tema abordata, sunt de acord cu tine. Eu cred ca , fata de oameni in general, trebuie sa avem o deschidere ecilibrata. Nici sa fugim de cei necredinciosi, dar nici sa consideram toti credinciosii ca fiind oameni buni, sau cei mai buni. Si eu am avut experiente neplacute cu persoane credincioase in lumina carora am ales ce sa nu fiu si ce sa nu fac. Nu vreau sa condamn, e un timp de crestere pentru fiecare, dar, odata cu anii ce trec, e pacat sa vezi cum unii raman in acelasi loc (adica aceleasi persoane, cu aceleasi frici si probleme), desi au in spate ani de practica crestina...

Ma rog, cred ca am zis cam ce ai zis si tu,dar cu alte cuvinte :)).

Te imbratisez si abia astept sa ne cunoastem :D.

p.s. pe de alta parte, daca ar fi sa numesc cateva persoane cu un suflet extrem de delicat, pe care am avut sansa sa le cunosc si de care am fost impresionata, acestea ar fi in proportie mare persoane credincioase.

20 octombrie 2008 la 00:16  

da, f fain zis si clar! :)

20 octombrie 2008 la 00:40  

Ora 17:22
Uraa, juma de ora si plec acasa! Si dorm, ajung acasa la 7 si ma culc. Sunt varza de oboseala. Tot ce vreau e sa ma culc.
Ora 17:30
Ia sa vad ce mai scriu oamenii pe bloguri...
A, uite, a scris Ioana!
Ce frumos :) A, ce tare, recunosc personajele! Dadada, ce frumos... asa e.
Ora 17:45
Defapt cred ca as putea sa merg intai la Rusa si apoi acasa...

Multumesc, Ioana!

21 octombrie 2008 la 08:04  

Si eu multumesc, Ioanna. Am dat si eu pe la Rusa, da scurt, inainte de Acatistul de seara. Te imbrastisez, ma duc un pic acasa cateva zile.. pe curand!

21 octombrie 2008 la 12:46  

Foarte frumos spus. Parca il aud pe Steinhardt vorbind despre noblete :)

23 octombrie 2008 la 03:59  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire