Gândeşte frumos!

Alexandrina ne-a intrebat pe blogul Nataliei de ce postim, cautand sa afle de ce ar posti si ea. O sa incerc sa raspund de ce postesc eu, desi cred ca postul e o experienta personala, o traire - deci nu poate fi prea mult argumentata si justificata.

Alexandrina draga, daca vrei sa stii daca si de ce ar trebui sa postesti, te rog intreaba-L tu pe Doamne. Spune-I ca vrei sa afli rostul postului, povesteste-I cum ai mai incercat sa tii post si cum ti-a fost, spune-I ce simti si roaga-L sa iti desluseasca ce nu intelegi. Raspunsul va veni dinauntrul tau, nu din afara. Va pune Domnul raspunsul in inima ta. Dar ca sa il primesti, trebuie sa ai o relatie buna cu inima ta. Adica sa stii sa intelegi graiul inimii, atunci cand ea iti va sopti raspunsul pe care Domnul il va pune acolo pentru tine si numai pentru tine. (spun asta pentru ca de pilda eu si inima mea mai avem uneori probleme de comunicare:)

In ce ma priveste, Tatal meu si al tau mi-a aratat ca postul e in firea trupului si-a mintii mele. Postind, am aflat o bucurie pe care nu am de unde sa o iau si unde sa o pun. Care nu e de la mine si care nu poate fi explicata rational. Nu pot sa explic cuiva logic ca eu ma bucur cand aleg sa nu mananc niste alimente care in mod normal imi plac. Nu stiu daca ma pricep sa explic ca simt postul ca pe ceva firesc. Nu postul ca regim alimentar, ci postul ca stare. E o stare care te impaca cu tine. Si, impacat cu tine, parca te impaci mai bine si cu ceilalti, si cu Domnul.
Tot postul, e uneori o incercare. Te pune fata in fata cu tine, asa cum esti cu adevarat. Nu asa cum ai vrea sa fii, nu asa cum vrei sa pari. Ci asa cum esti, despuiat de pareri si impresii - gol, neputincios, mic.
Sigur ca postul e o porunca a Bisericii si nu te poti numi fiu al Bisericii daca nu asculti de Biserica. Dar mie nu imi place cuvantul asta "porunca" -- porunca e atunci cand cineva te obliga sa faci ceva si apoi te pedepseste daca nu ai facut. Ori aici nu e asa. Domnul nu are nevoie de postul nimani. Crezi ca ii folosete la ceva lui Dumnezeu cand refuz eu o prajitura? Dar stii ce lectie de maturitate poate fi sa iti refuzi ceva ce iti place? Iar sa ma maturizez imi e de folos mie. Toate invataturile Bisericii ne atrag atentia doar catre ceea ce ne e firesc si de folos. Toate asa-numitele porunci, sunt mai curand conditii pentru a ajunge la armonie cu tine. Sunt trepte spre maturitatea duhovniceasca.
Stii, am asteptat cu emotie postul asta. Tinand aceste porunci ale Bisericii, te apropii cumva tainic si delicat de toti ceilalti care le tin si ei. Refuzandu-ti ceva, daruind ceva, inveti ca bucuria are mai multe gusturi. Te sensibilizesti, te slefuiesti cumva, te descoperi. Si abia apoi incepi sa ii descoperi cu adevarat si pe ceilalti.

Te imbratisez, Alexandrina. Si multumesc ca mi-ai dat prilejul sa imi amintesc de rostul si rodul postului.

Domnul sa-ti binecuvanteze cautarea,
Bucurie!