Blogger Template by Blogcrowds

Nu am terminat postarile despre prima seara filocalica, dar cum vremea merge inainte, am trait-o si pe a doua.

Despre iubire si jertfa. Anume, despre "Jertfirea pentru ceilalti ca masura a maturitatii duhovnicesti". Grea seara:)
Gandeam ca o sa ne dea parintele Vasile ceva retete despre cum si cat sa ne jertfim, si mai ales pana unde. Cand colo, surpriza: ne-a vorbit despre viata Tatalui si Domnului nostru -- iubire si jertfa de la inceput pana la sfarsit. Iubire si jertfa fara de inceput si fara de sfarsit.
Dar nu ne-a vorbit deloc despre jertfa la care am fi datori noi - ca oameni "maturi". Ne-a adus inainte modelul nostru de viata, Hristos, si ne-a spus despre jerfa Lui. Iar apoi ne-a curpins rotund in privire si ne-a invitat sa stam drept in fata Jertfei Lui si sa meditam. Si sa ne raspundem la toate nelamuririle legate de jertfa noastra. Sa ne privim toata viata din aceasta perspectiva.

S-a facut un pic liniste si multi au plecat capul. Sau macar ochii. Au rasarit apoi intrebari. Iata cateva dintre ele si raspunsurile pe care le-au primit.

E jertfa inceputul dragostei?

A fost prima intrebare si tare mi-a placut cum a fost formulata. Nu a intrebat ce e jerfa, nici ce e iubirea. Nici daca e vreo legatura intre ele. Pare ca intuia deja ca exista, dar nu putea stabili limpede raportul. Iata raspunsul:
Jertfa e inceputul dragostei adevarate. Si a completat parintele: "Fara jertfa, nici nu vorbim de dragoste, ci cel mult de o poezie frumoasa. Mantuitorul ne-a invatat ca iubirea e jertfa si pana nu intelegem cu adevarat asta, pana nu ne jerfim in iubire, traim in superficialitate. E delicat sa iubesti si e delicat sa te jerfesti." (... in mintea mea incolteau ganduri: deci eu n-ar trebui sa ma mai intreb ce e iubirea ci doar ce e jerfa? Si abia dupa ce voi fi invatat sa ma jertfesc cu adevarat voi ajunge la "inceputul iubirii"? Banuiam eu ca sunt pe o pista gresita...;)
...parintele continua: "Ar trebui sa ne jertfim numai din iubire si ar trebui sa invatam sa nu mai pretindem ca iubim daca nu avem o disponibilitate permanenta pentru jertfire. Ar trebui sa invatam sa primim jerfa celor care ne iubesc, ar trebui sa ne rugam ca jertfa noastra sa fie primita atunci cand o facem. Da, tot noi cei care ne jertfim, ar trebui sa ne rugam inainte sa ne jertfim ca nu cumva jerftind ceva sa pretindem - fie si nespus - altceva in schimb."

Dragostea moare cand jertfa inceteaza?

"DA, pentru ca iubirea adevarata e jertfelnica. Atunci cand se termina jerfa, se termina si dragostea. Iubirea dintr-un cuplu, de pilda, nu poate fi adevarata decat daca e in Hristos si dupa modelul iubirii Lui - iar iubirea Lui a fost iubire jertfelnica." Si ne-a dat un exemplu frumos ca sa intelegem cat de irosit e omul care nu se jertfeste:
"Sa zicem ca omul e o lumanare. O iei de la biserica, dar nu o aprinzi. O pui in buzunar si se indoaie. Dupa ce e deja un pic rupta, o pui in poseta. Ajungi acasa si e mototolita rau. Nu-ti vine sa o arunci ca-i de la biserica, da' o pui undeva unde sa n-o mai vezi... Asa si omul. Daca se aprinde prin jerfa, prinde putere, arde, lumineaza. Se consuma, e drept, dar asa traieste, iubeste. O lumanare aprinsa poate arde o casa intreaga, poate lumina, se poate pune in sfesnic. Deci sa invatam sa ne aprindem in jerfa. Si luminati de jertfa, vom prinde a intelege iubirea."

Ce facem daca nu stim sa ne jertfim, ca sa putem apoi iubi?


Simplu, zice parintele Vasile: "Daca suntem imaturi, sa punem inceput bun. Si maturi nu vom fi niciodata pentru ca maturitatea e o stare, nu e un punct. Viata duhovniceasca e o continua crestere in jertfa si iubire. Sa crestem, deci, si mai ales sa nu stam. Pentru ca nu exista stagnare - ci doar urcare sau cadere. Deci daca ni se pare ca stam, sa stim ca de fapt cadem." Si a completat zambindu-ne: "daca se putea sa mai mergem si pe orizontala, nu mai era scara. era podis":) Deci pe scara se urca sau se coboara - nu se poate sa mergem constant!

Iertarea e o jertfa?

"NU, iertarea e o cinste." - Iata un raspuns care a ridicat multe sprancene.
Si a venit explicatia: "Noi nu am primit porunca sa iertam, ci am primit dreptul sa iertam. Ni s-a facut o onoare -- onoarea de a fi asemenea lui Hristos, singurul care poate ierta. El ne-a oferit noua sansa sa ne indumnezeim, sa ii fim asemenea, dandu-ne dreptul sa putem ierta. De asta iertarea (cum si iubirea si jertfa) transfigureaza omul - pentru ca e o putere dumnezeiasca. De asta iertarea aduce mai multa binefacere celui care o ofera decat celui care o primeste - pentru ca e un atribut al lui Dumnezeu oferit omului."
Deci eu am primit dreptul si cinstea sa iert, ca sa pot fi asemenea Tatalui meu care are puterea de a ierta. Asta da revelatie:)

4 comentarii:

Multumim frumos, Ioana.
Cuvintele parintelui merita sa fie citite si recitite, deci, voi reveni asupra lor :)

Raspunsul la intrebarea "Iertarea e o jerfa?" , m-a amintit de un cuvant al parintelui Savatie: "Dacă este să ne asemănăm cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta."

18 noiembrie 2008, 23:33  

multumim pt postare! :)

19 noiembrie 2008, 09:07  

Ma bucur ca am cu cine imparti aceasta bucurie. Deci eu va multumesc!
Intre timp Natalia a gasit si inregistrarea audio - o puteti asculta aici http://www.crestinortodox.ro/admin/_files/newsannounce/3IMG_1979.jpg

19 noiembrie 2008, 13:51  

nu a intrat linkul intreg. il scriu inca o data cu pauza http://www.crestinortodox.ro
/Asculta__Jertfirea_pentru_ceilalti_
ca_masura_a_maturitatii_duhovnicesti_
__Parintele_Vasile_Gavrila-3603.html

19 noiembrie 2008, 13:53  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire